duminică, 18 octombrie 2015

Cum mă bucur de toamnă (lifestyle)

     E deja jumătarea lunii octombrie, lună care a devenit una din preferatele meu în ultimii ani. După ce în copilărie şi adolescenţă nu prea am fost încântată de toamnă deoarece începea şcoala, se făcea tot mai frig  şi nu mai puteam să mă joc pe afară, se întuneca mai repede şi regula maei "să fiu în casă când se întrunecă" a tinut nu doar în copilărie dar şi în adolescenţă până târziu... acum am început să ador toamna. Am început să îi aprecitez culorile şi formele când am lucrat ca educatoare şi toamna decupam pe frunze colorate şi îmi umpleam sala de grupă cu fructe, legume, flori şi tot felul de decoruri. Şi an de an fascinaţia pentrur acest aotimp a crescut dar nu chiar egal.. Trebuie să mărturisesc că octombrie are ceva mai special... nu e nici cald, nici frig, acum e momentul când frunzele îşi schimbă culorile, am apărut dovlecii.. e superb!
       În fiecare an parcă am adăugat câte o rutină pentru toamnă şi astfel am ajuns să am tot felul de ritualuri.
Dimineaţa o încep cu o cafea condimentată cu scorţisoară, nucşoară şi cuişoare în timp ce privesc la copacii din faţa blocului şi la ceaţa din depărtare.Dacă sunt norocoasă şi atmosfera e clară văd chair şi munţii în depărtare(că doar stau la etajul 10) Aş putea face această cafea tot anul dar parcă nu are farmec decât acum. Pun mereu la copt câte un dovlecel mai ales varianta Sweet Mama de la Kauflenad, un dovlecel cu gust dulce şi uşor, dar şi cel din piaţa (la noi se zice ludaie) e la fel de gustos. Şi ca şi cum mirosul de dovleac copt nu ar fi deajuns seara (sau chiar ziua dacă afară plouă sau e foarte întunecos) aprind o lumânare parfumată. E ceva relaxant să vezi flacăra pâlpâind şi să simţi o aromă plăcută care se răspândeşte în toată casa. Acum ard de la Yankee Candle lumânarea cu miros Viniard.. miroase a struguri. Cu fiecare vizită pe la ai mei o rog pe mama să îi facă o plăcintă cu mere pentru ca întreg tabloul de toamnă să fie complet şi bineânţeles că mă întorc de la ei încărcată cu mere, pere şi struguri..
    Acumcopacii au ajuns verde gălbui, unii chiar galben da ăn fiecare zi nuanţa se schimbă şi e tare frumos. Plimbările zilnice  în parc sunt o reală plăcere deşi anul acesta a ploat mai mult şi a fost mult mai frig.. Oricum ar fi luna octombrie e una din preferatele mele (alături de mai şi începtul lui iunie).
    Voi cum vă petreceţi această toamnă?
                                                                      
                    xx, Cosmina

miercuri, 14 octombrie 2015

Toner cu acid glicolic de la Mario Bădescu - review

  Când vine vorba de toner pot spune că nu sunt un fan. Am folosit din când în când dar apoi am făcut pauze. Până la acesta nu am găsit unul care să zic că îmi place. Mereu citesc despre paşii în îngrijirea tenului şi mereu dau de toner dar adevărul e că eu nu observ nici o diferenţă la nivelul pielii atinci când folosesc faţă de atunci când nu folosesc. Cu toate acestea am comandat acest toner deoarece eram interesată din prisma faptului că acesta conţine acid glicolic foarte indicat penturu exfoliere chimică şi plus că produsul este recomandat şi persoanelor cu piele sensibilă.. adică eu câteodată.
   Flaconul este din plastic iar tonerul este de culoare albastră (seamănă cu spirtul) şi are un miros discret fesh. Scrie că se aplică dimineaţa şi seara pe tenul curat eu l-am apliat doar o singură dată pe zi. Este recomandat tenului sensibil dar nu este recomandat tenului cu erupţii. eu nu am cicatrici de acnee să îmi dau seama dacă chiar ajuta la decolorarea lor sau la uniformizare culorii tenului
   Chiar dacă nici de această dată nu am văzut nici un rezultat la nivelul tenului tot îmi place acest toner deoarece:
- nu conţine alcool
- are doar 4 ingrediente şi alea bune: apa, aloe, extract de grepfruit şi acid glicolic
- acidul glicolic exfoliează delicat abia dacă simţi ceva
- o cantiate mică e deajuns pentru toată faţa.
În concluzie: sper ca tenul meu să îmi mulţumească la bătrâneţe. În viitor probabil am să îl recumpăr dar nu chiar acum, după cum am mai zis nu am văzut nici un efect dar dacă vreodată vreau din nou să adaug tonerul la rutina zilnică probabil tot la voi apela.
   
Eu l-am luat de pe cel.ro dar cred că se găseşte şi pe alte site-uri. Acum văd că e 113 lei dar eu stiu că am dat mai puţţin pe el, probabil era la ceva ofertă ..
  Voi l-aţi folosit? Folosiţi toner în rutina zilnică?
                                                                                  xx, Cosmina



vineri, 9 octombrie 2015

Suplimente de slăbit - mini review

        Vreau de ceva vreme să fac această postare despre disperarea care m-a cuprins şi doriţa mea de a slăbi fără efort... hahaha (ca şi cum ar fi şi posibil!). Pentru încă nu s-a inventat o pastilă pentru voinţă sau pentru a face foamea suportabilă am recurs la pastilele pentru slăbit... numite şi "naturale"
     În introducere vreau să vă spun că acum idealul meu în viaţă (după familie, copil, soţ, sănatate etc) este să pot trăi într-o zi dintr-o salată, o salată consistentă cu brânză sau piept de pui dar o salată pe zi şi ceva cafea (sau mai bine zis cafele). Dar e cam departe de mine idealul deoarece sunt o gurmandă, o pofticioasă o mare iubitoare de dulciuri mai ales patiserii şi prăjituri, în ngeneral o mare mâncăcioasă. Dacă aş putea şterge această descriere şi m-aş transorma poate aş putea ajunge să trăiesc şi eu cu o salată... Atunci sigiur aş slăbi şi aş şi rămâne slabă.. chiar şi cu un fruct ca adaos...Mai trebuie să precizez că nu mai  mănânc paste, cartofi şi fast food decât foarte rar. Orezul l-am păstrat încă şi marea pată pe conştiinţa mea este pâina.. deşi integrală, cu seminţe..etc tot nu e bine.
    Revenind la pastile... după 2 luni de experimente m-am oprit.. să îi dau corpului o pauză. Rezultatul până acum  NICI UNUL... Adică nu am slăbit nici un kg deşi am laut pastilele conform instrucţiunilor...
Am început acum 3 luni cu ceaiul de slăbit de la Fares "Silueta perfecta 2" şi după mai bine de o lună de băuit 3 ceaiuri zilnice şi nici un rezultat am început să iau Concetrat de oţet de mere. Dar apoi am zis că e prea puţin şi o reclamă din revistă m-a convins să îmii au Anastasia Shape (am zis că e natural şi reclama era de vis..cu fete care au slăbit şi 11 kg) Primele 12 zile am luat Anastasia Shape o pastilă pe zi cum scrie pe cutie, dar pentru că nu am văzut nici un rezultat am început să iau câte 2 pe zi, până am terminat cutia.
   Am terminat cu Anastasia Shape dar am continuat să iau Concetratul de oţet de mere, deşi după mai bine de o lună am început să simt uşoare dureri de stomac, deşi nu am avut până acum probleme şi am început să iau concetratul după masă şi nu înaite.
  Am trecut apoi pe Ketonă de zmeură (Rasberry Ketonă), pentru că aceasta fusese recomandată de Dr. Oz.  Iniţial de la o companie necunoscută, apo când am termiant cutia am luat Ketona de la Adams care are în ea şi ceai verde şi oţet de mere. Ca când am început cu ketona de la Adams am oprit Concetratul de mere să nu fac iau prea mult plus că trecuseră deja două luni de când îl luam şi tot nu s evedea nimic. Ketonele le-am luat conform intrucţiunilor 2 pe zi dimineaţa şi seara. Pentru că am oprit oţetul de mere mi-am luat de la Fareş ceva pastile pentru Suprimarea apetitului dar nici aşa nu am observat nici o schimbare...
     Recapitulare:
- iniţial ceaiurile de la Fareş
- oţet de mere şi Anastasia Shape
- oţet de mere şi Ketonă (no name)
- controlul apetitului de la Fareş şi Ketonă Adams
    La final am adăugat şi ceva ceaiuri de slăbit din ceai verde (cele cu ambalaj verde şi scrie pe el şi în chineză) dar nu le-a luat foarte regulat.. din când în când).
  Concluzie:
  Nu am slăbit nimic. Recunosc că pe când am început cu Ketonele a început şi sezonul de struguri.. şi e clar că nu sunt genul care să se abţină.. .. Banii aruncaţi ???? Nu, cred că e un experiment cu rezultat neplăcut. Aveam de gând să încerc şi Silfide sau Visislim, mai ales Visislim dar cred că am nevoie de o pauză.. sau că aşa ar fi înţelept...
    Aceasta este experienţa mea.. nu vreau să fiu e negativă dar chiar nu am slăbit, nu am simţit că mi-e diminuat apetitul la început m-am şi măsurat să văd dacă dispar poate centimetri şi nu kilogramele dar am renunţat că era prea depresiv... am zis că oricum voi simţi pe blugi cei mai strâmţi dacă cad din centimeri.
     Nu ştiu care e părerea voastră dar dacă ştiţi ceva mai bun decât propria voinţă (că la mine e dispărută în misiune de mult) vă rog să îmi sugeraţi discret în comentariile de mai jos. Poate la unii funcţionează dar organismul meu ţine la grăsimea lui ca şi cum s-ar aştepta la o eră glaciară. Oricum nu renunţ la salata de prân cu roşii şi mozzarela şi aştept ziua când îmi va fi deajuns toată ziua.
     Pentru detalii legate de produse şi ingrediente vă las pozele de ai jos, mai puţin ceaiurile.. (că am uitat să le fac poză).















   

luni, 5 octombrie 2015

Eyeliner Rimmel Scandaleyes - review

          Eyelinerul pentru mine este un must. Am încercat şi varianta lichidă şi cea gel  dar m-am întors la eyelinerul tip cariocă. Mi se apre că e cel mai uşor de folosit şi cel mai rapid. Îniţial am vrut să îmi iau de la Maybelline sau de la Loreal dar cum standurile lor nu averau nici unul, deoarece erau prost aprovizionate, am ajuns la acesta, de la Rimmel. Rimmel e o firmă care îmi place foarte mult deşi fardurile de ochi nu îmi plac îmi lac rimelurile, fondurile de ten, rujurile, aşa că am vrut să încerc şi acest produs.
       La început am fost cea mai încântată, era ca şi cum am descoperit un Holy Grail product. Dar folosit des am găsit şi un defect dar per ansablu sunt foarte mulţumită de el. Ei zic că este water resistent dar nu l-am testat
     Avantaje:
- uşor de folosit
- precizie în aplicare
- preţ mic (cam 25 lei)
- culoare mată (mie îmi place că e mai mat şi nu aşa lucios ca cele lichide)
- nu se întinde
   Dezavantaje
- după un timp linia se estompează şi nu mai arată atât de precis şi clar, mai ales dacă ai şi alte farduri pe pleoapă
 Peste anumite farduri cu sclipici sau farduri lucioase poate fi mai greu de aplicat, dar acest lucru cred că e valabil pentru toate eyelinerele. Multe produse erau deja desigilate în magazin acesta era singurul cu sigiliu aşa că vă sfătuiesc să fiţi atente când le cumpăraţi că şi aşa multe produse de acest gen se usucă foarte repede. Încă un lucru de notat este că trebuie mereu să vă asiguraţi că aţi pus capacul bine căci altfel se usucă repede. Nu ştiu cât timp va rezista până se usucă căci deocamdată are doar o lună şi ceva dar în medie dacă ţine 3 luni cu utilizare aproape zilnică eu voi fi satisfăcută.


                                     



                                                                                                 xx, Cosmina

duminică, 4 octombrie 2015

Cumpărăturile lunii septembrie

  Nu am fost foarte cumpăatată muna asta....

Haine, machaije, lumânări... ce mai vrei... nu am pus comanda de jucării pentru bebe..

Răsfăt cu o nouă şi scumpă BB cream de la Lioele plus un fond de ten pudră Nyx şi o perie Real techiniques toate de la Makeup shop



Produsele mele strict necesare
de la H&M jeans negri cu talie inalta luati online şi o bluză doar pentur steluţe
de la C&A



lumânări ieftine de la Kaufland



   
aceiaşi ketonă de zmeură ca luna trecută doar că e de la altă firmă
   
Decorri de toamnă: prosoape de bucătărie, frunzilţe şi alte chesti

Parcă simt că am uitat ceva..... parcă erau şi mai multe...nu e de mirare că iar aştept
 banii lunari cu înfrigurare şi  portofelul gol

                                                                                       xx, Cosmina





vineri, 2 octombrie 2015

Produsele termiante in septembrie plus mini reviews

   Acum că toamna şi-a intrat în plină formă e vremea să golesc şi eu sacoşa cu goliciuni că aşa mare e satisfacţia să arunci aşa multe ambalaje goale că zici că am termiant facultatea din nou... Nu pot să explic.. aşa un sentiment de uşurare alături de fericire .. e de-a dreptul epic.
   Cum nu stau bine cu timpul vă arat poze şi povestesc doar despre BB cramul de la Misha sau despre şamponul uscat de la Bed Head că poate nu apuc să fac un review ca la carte.. Dacă aveţi alte întrebări sau nedumeriri vă rog să îmi scrieţi un coment.. chiar raspund (chiar dacă nu întodeauna  foarte prompt).

    Ansamblu (multele lumânări care fac să pară multe produse)

   Pentru păr şi corp:
      Şamponul uscat de la Bed Head mi s-a părut foarte bun, deşi al început îmi lăsa ceva reziduri albe am descoperit că îl ţinem prea aproape de cap plus că mai apoi am început să îl scutur un pic înainte. Miroase foarte bine. Deşi e mai scump (l-am luat de pe aoro) cred că merită că e bun.. Doar că mie nimic nu se compară că părul proaspăt uscat şi deşi vreau să încerc acum Batiste sper să mă abţin că şapmonul uscat la mine nu rezolvă problema decăt pentru câteva ore apoi arată tot îmbâcsit.
    Şamponul Eucerin Dermo-Capillaire mi-a mai redus din mâncărimile capului dar nu le-a eliminat. Nu îl mai iau.
    Gel de duş de la Yves Rocher - Aţi avut dreptate fetelor (toate cele care aţi scris despre ele) sunt superbe, miros frumos şi mirosul persistă plus că nu sunt scumpe.
    Clasicele HG: deodorantul , Apa micelară Garnier şi spuma de ras Gillette le-am recumpărat de aşa de multe ori că am pierdut de mult sirul. Se mai pune un deodorant Fa pentru că în zile caniculare am avut nevoie de întăriri.


  Pentru faţă: machiaje şi îngrijirea tenului plus unghi:
      Discuri demachiate de la Cleanic (ok) şi de la Cien (super bune)
      O mini cremă de la Balea (marca DM) a fost 1 leu la reducere dar chiar mi-a plăcut.
      Două mascara Loreal Volumissime şi Rimmel lash accelerator - ambele bune primul le face mai dese al doilea mai lungi, împreună Super tare!
     BB cream de la Misha e mai mult un fond de ten decţt un cream. Are acoperire medie spre mare dar din păcate deşi ap pus pente pudră nu rezistă bine cam după 4-5 ore dispare din ea şi rămâi cu o acoperire mult mai mică, mai ales dacă a foarte cald (vară adică).
   Serul anti-rid de la Gerovital - mi-a plăcut textura de gel dar pentru că are 4 parabeni nu îl voi recumpăra.
    Spary pentru uscarea lacului de unghi de la Farmec - nu mi-a plăcut nu am observat să se usuce mai repede plus că mirosul e prea tare.
   Gloss de la NYX - nu l-am termiant dar  e forte vexh la fel şi creionul alb care cred că e Gabrini dar nu mai tin minte că e foarte vechi.
   Pliculeţe de îndepăratea ojei - nu funcţionează decât dacă stai cu orele să freci.. (luate din Dm) Conceptul e bun dar nu şi produsul..


Suplimente şi lumânări
   Ceaiul preferat
    Ketonă de zmeură (din categoria de slăbit, că a zis dr. Oz că funcţionează!). Uractiv mami am zis să îl termin că are echinacea, merişor şi vitamina C şi am zis că e bun pentru imunitate
   Nenumărate lumânări: de la Yankee Candle am una mare şi două mici plus una veche de la Bolsius (luată acum doi ani din metro cred)


I hit pan  patru farduri din paleta la la Pupa, paleta mea cea mai veche (are cam 5 ani) plus că are valoare sentimentală e prima paletă cumpărată de soţ plus că de la ea a pornit obsesia cosmeticelor. Totuşi vreau să o arunc la finalul toamnei dar am zis să o pun pe repeat toată toamna şi uite că am ajuns la fundul cutiei cu primele patru farduri (albul de jos e consumat de mulţi ani). Restul produselor din paletă nu îmi plac nici fardurile cremă nici gloss-urile

Acum sunt fericită să le pot arunca. Voi ce aţi mai termiant.. îmi plac acet tip de postare şi la alţi nu doar ale mele...
                                                                                   xx, Cosmina