vineri, 9 noiembrie 2012

La Roche Posay BB cream

  Luna a început foarte bine deoarece pentru prima dată pot să spun că am câştigat şi eu ceva. M-am înscris pe site-ul celor de la La Roche-Posay pentru a testa noua lor BB cream şi am fost printre cei 100 aleşi. Miercuri mi-a venit coletul cu crema şi am şi început testarea.

 Am primit crema în nuanţa Medium. M-am cam speriat când am văzut că în tub pare foarte închisă...dar după aplicare s-a uniformizat frumos şi chiar mi se potriveşte.
  Ce scrie pe ea: Cremă uniformizantă pentru ten sensibil. Pentru uniformizarea tenului şi pentru un ten lipsit de strălucire. Spf 20. Pentru toate tipurile de ten. Fără parabeni.
  Pe lateral (cu litere de pitici) la mod de folosinţă scrie că se utilizează ca bază de machiaj sau cremă de zi. A se evita zona ochilor şi disponibilă în două nuanţe.
 
Vine ambalată într-un tub de 40 ml, modul cel mai igienic cu putinţă. O cantitate mică ajunge pentru întraga faţă, se întinde uşor şi are un parfum discret (pe care pe faţă nu îl simt dar pe mână rămâne cîteva ore).
Gradul de acoperire este foarte redus, deci nu cred că poate fi catalogată ca o cremă nuanţatoare deşi are pigment. Partea cu uniformizarea este deasemenea redusă dar lasă tenului o strălucire, diferită de cea de grăsime dată de unele creme. Dar aşa cum precizează şi ei la modul de folosire aceasta este o bază de machiaj, aşa că nu este un înlocuitor al fondului de ten (cum presupun alte BB cream).

În concluzie mi se pare o cremă hidratantă care aduce o strălucire tenului. Eu am acum tenul normal spre uscat şi deşi este destinată tuturor tipurilor de ten, eu nu cred că se potriveşte celor cu ten gras, dar asta trebuie testată de cineva cu ten gras. Mie mi se potriveşte mai ales acum în sezonul rece.
Avantajele:
- este hidratantă
- oferă o strălucire discretă
- nu are parabeni
- are un spf de 20
- ambalaj igienic şi gramaj suficient, adică 40 ml cam ca restul cremelor BB
Dezavantaje:
 - fiind destinată ca bază nu oferă acoperire
- deşi are ca prim ingredient apa, nu cred că este foarte indicată pentru tenul gras (asta este doar părerea mea, neavizată!)
- are miros, ceea ce pentru unii poate fi un dezavantaj şi nu ştiu dacă alcoolul din compoziţie nu poate fi iritant pentru cei cu tenul şi mai sensibil decât al meu. Mie însă nu mi-a cauzat încă nici o problemă
  Pe internet am văzut-o la preţul de 49 lei (pe aoro.ro) dar nu ştiu cât e în farmacii, deaceea nu am pus preţul nici ca avantaje nici ca dezavantaje
Pe final nu pot să nu o compar cu cele de la Garnier pe care le am, cea clasică şi cea pentru tenul gras.

De la stânga la dreapta:  Garneier oil free Light, Garnier oil free Medium, Garnier (clasic) Light şi La Roche Posay Medium.
          Aici se vede mai bine partea cu La Roche Posay care deşi nu este bine captată de aparat are tenta cea mai portocalie-rozalie, faţă de varianta Garnier oil free Medium, care este mai maronie.Cea de la Garnier este mult mai lichidă, se vede cum luceşte dar se usucă mult mai mat (pentru că este pentru tenul gras).
        Sunt foarte asemănătoare Garnier varianta clasică cu cea de la La Roche Posay: ambele sunt hrănitoare, cu mirosuri uşor florale, doar că cea La Roche Posay are efectul de luminozitate mult mai pronunţat iar cea de la Garnier poate are un pic mai multă putere de acoperire (dar nu cu mult). Eu o voi folosi pe cea de la Garnier pe post de cremă nuanţatoare iar pe cea de la La Roche Posay ca bază atunci când folosesc fond de ten.  Pentru sezonul cald voi reveni la Garnier oil free pentru ca îşi păstrază aspectul mat si pe caniculă, eventual ajutată de un pic de pudră.
 Însă pentru sezonul rece crema celor de la La Roche Posay mi se pare foarte bună.



vineri, 26 octombrie 2012

Produsele mele preferate de la Lush

  Desi sunt scumpe, nu sunt tocmai naturale, pentru că multe din produsele lor conţin parabeni sunt multe produse Lush care chiar îmi plac şi aşa o dată pe an poate mă voi răsfăţa să îmi mai cumpăr. Pentru cei care nu cunosc firma am realizat o prezentare mai amănunţită aici . Eu am luat numai produse care sunt fără parabeni şi cele care mi-au plăcut cel mai mult sunt cele de mai jos.

1. Produsele de baie: săpunurile (pentru care am făcut un post aici), Spumantul de baie, Cremele de baie şi Sarea de baie
  Toate miros foarte bine, spumantul  se poate folosi mai multe ori, rupând din el câte o buncăţică iar spuma  e foarte rezistentă şi pufoasă.... Cremele de baie lasă un miros plăcut care mai apoi se păstrează uşor pe piele şi care au şi rol de hidratare, după ce ieşi din baie nu mai trebuie să aplici cremă.

2.  Masca de faţă Mask of Magnaminty

   Mi-a plăcut foarte tare deoarece nu doar că exfolia bine faţa, oferea o senzaţie de răcorire dar tenul meu arăta mult mai luminos după fiecare utilizare. Am folosit-o săptămânal şi m-a ţinut câteva luni bune. (47 lei)

3. Gelul de duş Rub Rub Rub

   Este un gel de duş exfoliant dar nu exagerat, cu un miros proaspăt. L-am luat pentru că era singurul gel de duş care nu avea parabeni şi venea la gramaj de 330 ml la preţul de 57 lei in timp ce unul de 100g e 32 lei şi unul de 250 ml e 55 lei. Îmi place mult şi mirosul şi textura granulată.

4. Untul de corp Aqua Mirabilis ( o mică menţiune)
  Este un exfoliant cu coji de migdale dar are şi unt de cacao care lasă piele foarte catifelată. Deşi la final se cam dezintegrează el mi s-a părut un produs bun ( preţul e de 48 lei)

        Acestea sunt produsele care mi-au plăcut. Am mai încercat şi:  şamponul Big, şamponul solid Jumping Juniper, balsamul American cream, scrub solid Sugar scub, deodorantul Teo (care era să ajungă pe listă), uleiul solid de masaj Therapy şi Wiccy magic muscles. Ultimele două nu le-am nimerit cu mirosul...nu mă încântă...restul probabil nu le-am ales bine..... 

luni, 22 octombrie 2012

Şampon uscat Balea - review

   După ce am tot auzit de existenţa şampoanelor uscate am fost foarte curioasă să încerc unul. Singurul pe care l-am găsit este cel de la DM, gama Balea. După review-urile de pe net, majoritatea favorabile plus la preţul de 10 lei nu am mai stat pe gânduri şi l-am luat.
   La ce foloseşte un şampon uscat? În primul rând este creat pentru a absoarbe excesul de sebum, pentru a rezista încă o zi  fără a fi spălat, plus că reîmprospătează părul îmbâcsit.
  Cum se foloseşte? Se pulverizează la rădăcina părului de la o distanţă de 15-20 cum. Eu frec apoi puţin locul şi apoi îl piaptăn pentru că altfel îmi lasă urme albe (pentru că sunt brunetă).

 Avantaje:
- absoarbe sebumul scăpându-te de părul uleios
- creează o textură ce face ca părul mătăsos din care cad agrafele să poată fi mai uşor fixat cu agrafe.
- are un preţ bun, la 200ml
- nu mi-a produs mătreaţă
- poate fi luat cu tine dacă mergi la munte cu cortul sau prin locuri unde lipseşte apa caldă..
- bun pentru situaţiile când te grăbeşti
- parcă dă un pic de volum
- miros plăcut
Dezavantaje:
- poate lăsa urme în păr dacă eşti brunetă şi nu ai grijă
- îngreunează părul, la finalul zilei abia aştept să în spăl
- nu se găseşte decât în magazinele DM
- mirosul deşi plăcut pentru mine, este foarte puternic, se simte în toată casa şi poate pentru unele e o problemă.
Ce conţine:
       Butane, aluminum starch octenylsuccinate, alcohol denat, aqua, parfum,   disteryldimonium chloride, isopropyl alcohol
Varianta mai naturală:
   E adevărat că poţi realiza cam acelaşi efect cu o pudră de talc sau de copii aplicată la rădăcina, doar că trebuie să o masezi bine şi apoi să îl tot piepteni ca altfel se vede.

În concluzie:
   Deşi îl am cam din primăvară nu l-am folosit foarte des, îl ţin doar pentru cazuri de urgenţă. Dar pentru că eu îmi spăl părul tot la două zile, câteodată în a doua zi deja arată rău şi aplic puţin pe breton. Cred că e bine să îl ai prin preajmă dacă ai părul normal sau gras..Dacă se va termina am să îmi iau altul.

Culorile mele pentru toamnă - iarna

  Pentru a intra şi eu în rând cu anotimpul toamna, mi-am pregătit arsenalul de culori specifice, mai pe scurt rujuri şi lacuri numai bune pentru lunile friguroase.... Deşi pozele nu sunt cele mai calitative, eu am încecat să realizez şi primele mele swach-uri pentru a fi şi de folos, un pic, aşa...
  Din arsenalul rujurilor a venit timpul pentru cele mai închise, nu foarte că nu sunt eu aşa de îndrăzneaţă.
 În ordinea de pe tricou, de la stânga la dreapta avem: Revlon Colorstay 315 Juicy Plum, L'Oreal color sensational 440 Coral fire, Bourjois 41 Beige Elegant, topitul dar încă utilizabilul Elf Essential în Charming, confratele Elf Mineral în Runway Pink (preferatul meul) şi Nyx Christie.
  Pe mînă apar aşa:
Din categoria glosuri se prezintă trei:
Primul din faţă firmă necunoscută, oricum ştearsă (cadou primit), la mijlocul terenului Beuty UK în Coral şi ultimul Elf duo în Mauve Berry. Ele se prezintă aşa, doar că de sus în jos (adică cel de jos aici e Elf-ul):

Pentru categoria lacuri de unghi am două secţiuni: prima secţiunea rozo-roşie.neutră, cea mai purtată şi cea de a două cea colorată, pentru când şi când.
Farmec 314 (un roşcat maroniu cu sclipici fin), Farmec 8 (un roz mai prăfuit !!!), Revlon Red şi apoi două mini Revlon (dintr-un set- unul alb-rozuliu şi unul nude închis)
Categoria colorată e de la Maybelline, primele două din gama Colorama în Dark Plum şi Electric Blue, iar cel din urmă Vert Miracle (care se va asorta bine cu bradul la Crăciun).
 Acum să ne bucurăm de toamnă.


 



miercuri, 17 octombrie 2012

Machiajul ochilor în funcţie de formă

       Când vine vorba de machiaj îl putem folosi atât ca mod de exprimare a ceea ce simţim căt şi ca mod de corectare a elementelor care nu ne plac la faţa noastra... sau de ce nu ambele...
      Se spune că ochii migdalaţi sunt forma ideală...cu ei se poate folosi orice tehnică....
      Imaginea este luată dintr-o carte de machiaj, de pe google, eu doar traduc pentru cele care nu ştiu engleza, deşi aceleaşi tehnici le-am auzit în emisiuni utilizate de numeroşi makeup artişti, exemplu Surorile Chapman (pixiwoo),  Carmendy, Wayne, Clio etc
    Coloana din stânga
   Ochii foarte apropiaţi trebuie luminaţi în colţul intern cu culori deschise iar în colţurile exterioare trebuie aplicată o culoare mai închisă.
    Ochii care pătrund adânc şi au o pleoapă mobilă mica sunt sfătuiţi să aplice culori deschise pe pleoapa mobilă, pentru a o scoate mai bine în evidenţă, iar în pliul ochiului să folosească o culoare mai închisă.
   Ochii lăsaţi, care au pliu peste pleapa mobilă e bine să folosească culori mate, de intensitate medie sau închisă.
   Coloana din dreapta
  Ochii migdalaţi.... cei mai fericiţi
  Ochii cu colţuri căzute. Este indicat să se aplice culoarea uşor ridicată spre exerior. Curbarea genelor cu un cleştişor şi aplicarea de mascara ajută deasemenea.
 Ochii proeminenţi, exoftalmici (care par a ieşi în afară) - este bine să se utilizeze culori medii, închise de jur împrejur, utilizarea creionului negru sau maro (sau alte culori închise) pe linia pleapei de jos ajută deasemenea.


Vedete cu botine....cizmuliţe

    Ca să mai trag un pic cu ochiul la cele care au şi bani şi stil..... şi pentru că îmi plac botinele şi cizmuliţele dar în acelaşi timp şi un stil mai lejer, confortabil,am găsit căteva imagini numai bune pentru inspiraţia aceastei toamne.





  Stilul Mirandei...cu geaca de piele, eşarfa....poşeta mare şi gri....e la fix ce căutam... dacă aş găsi de vânzare şi dimensiunile ei...sau poate o modificare a genelor..... Şi încă mai visez  la o pereche de biker boots....poate..poate..


De ce îmi place toamna!

   Chiar dacă nu e anotimpul meu preferat...(nu că aş avea unul....) îmi place toamna în octombrie....În septembrie...e doar un pic mai mult lucru....şi peisajul nu prea e schimbat. În octombrie, ca acum, sunt toate lucrurile care îmi plac... Noiembrie devine gri, cînd nu mai sunt frunze, mult mai rece....Dar Octobrie...... uuuu... îmi place pentru că:
  •     Ador culorile frunzelor, când mai este un pic de verde care se amestecă cu galben, portocaliu....un strop de roşu şi un mic accent de maro. 
  •     Îmi place că e un pic mai răcoare şi pot purta eşarfe şi mai multe straturi de haine..dar totuşi lejer. Iubesc eşarfele colorate!
  •     Haine, paltoane, cardigane......
  •     Botine, cizmuliţe...pantofi....încă merg pe tocuri că după ce îngheaţă trec mai mult pe tălpi pentru o mai bună stabilitate (ha-ha...)
  •     Toţi strugurii s-au copt....şi mie una îmi plac aproape toate soiurile.. (mai puţini cei negri acrişori)
  •    Machiaj mai intens, în zilele noroase...smoky eyes...cu tonuri de maro sau gri
  •    Rujuri mai închise, mai roşiatice
   Wallpaper-ul meu cred că e adorabil.

  Dar am mai găsit ceva pe placul meu.

vineri, 21 septembrie 2012

Gelurile de duş Balea

   La începutul verii mi-am luat din DM un gel de duş Balea din gama Young, după ce văzusem un videoclip de la MissChievous. Preţul era în jur de 5 lei pentru 250 ml. Mirosul era dulceag, vanilat, ceva ce nu e chiar pe gustul meu dar nu ştiu pentru ce motiv chiar mi-a plăcut. Nu face spumă multă, mai puţin poate ca alte geluri de duş. E delicat cu pielea şi nu o usucă. Nu conţine parabeni dar conţine SLS. Mie mi-a plăcut.


    Acum am zis să încerc şi alt produs, tot de la ei, pentru că nu au parabeni şi firma nu face testări pe animale. Acesta e din gama Wellnes. A fost în jur de 7 lei. L-am luat pentru că mirosul e divin!!!!!!! Are extract de iasomie, iar eu ador produsele florale! Şi el are SLS...dar din câte ştiu eu acest ingredient nu e legat de cancer sau alte boli doar că poate cauza iritaţii...ceea ce nu e cazul meu (cel puţin nu încă!)
               Şi ambalajele mi se far foarte drăguţe, ca să nu mai zic de preţ.
  Eu una sunt foarte încântată de ele şi cu siguranţă voi încerca şi altele......
  Dacă te deranjează SLS-ul poţi încerca cele de la Alverde, că sunt mai naturale şi eu ştiu că nu conţin chesti d-astea.
 

joi, 20 septembrie 2012

Obsesia obsesiilor

   " Nu ştiu alţii cum sunt...dar eu"  de mult am observat această tendinţă de a deveni obsedată de o anumită marcă sau de o anumită gamă de produse.
                  Capitolul I Obsesia obsesiilor cosmetice
    Prima obsesie a fost pentru cosmeticele ELF. Preţurile accesibile, gama de produse variate, foarte asemănătoare marilor companii ..şi m-am pierdut sau mai bine spus am devenit obsesivă. Am încercat tot felul de produse, din diferite game....unele mai bune altele mai dezamăgitoare... Pentru cele mai bune am realizat şi un post sau poate chiar mai multe.
   A urmat apoi Mania Sleek, care a cuprins vre-o patru posturi, o serie de comenzi, timp consumat cercetând părerea altora despre aceste produse şi mulţi banii.....
   Am devenit apoi obsedată de parabeni, cercetând acest aspect şi apoi treptat înlocuind produsele achiziţionate cu unele care să nu îi conţină. Astfel am ajuns la următoarea Obsesia Lush. Şi aş fi cumpărat tot site-ul dacă mi-aş fi permis financiar. Dar pentru că ultimele două obsesii s-au combinat am cumpărat doar produsele care nu aveau parabeni. Urmează să fac şi pentru aceasta un post cu produsele preferate dacă tot am cheltuit atâiţa bani, acesta fiind una din obsesiile cele mai arzătoare la buzunarul meu de om muncitor cu un salariu un pic peste cel minim pe economie.
   A fost şi obsesia deodorantelor fără aluminiu.....
   Dar a urmat  obsesia Produselor profesionale pentru păr. Acesta s-a soldat cu cumpărarea şamponului şi balsamului Matrix (ce nu au fost extraordinare!!!) precum şi masca de păr şi leave-in-ul de la Macadamina Natural Oil.(care îmi plac!) Scumpă obsesie a mai fost şi asta......
   Şi uite cum ajungem în prezent când simt pe la colţurile minţii că devin obsedată de produsele din DM: Balea şi poate mai târziu Alverde. Totul a început cu cercetările privind Testarea pe animale a diferitelor companii. Acestea două sunt pe lista celor care Nu testează şi au preţuri foarte acceptabile (mai ales Balea), plus că sunt uşor de găsit. Am încercat în trecut gelul de duş de la Balea şi mi-a plăcut. Acum mi-am luat încă unul, o spumă de ras, două săpunuri şi un deo roll. Am observat şi renumele bun pe care aceste produse îl au în blogosferă.... ceea ce accentuează obsesiaaaa. Măcar nu e una scumpă şi ţine cont şi de protejarea animaleleor şi de lipsa de parabeni. Se pare că mi-am găsit perechea..... Ce va urma vom mai vedea...
                  Capitolul II Obsesia obsesiilor alimentare
     Aici nu am o linie cronologică, unele le-am şi uitat... dar ştiu că am o tendinţă de a fii obsedată de anumite combinaţii. Şi nu se pune ca obsesie: ciocolata, produsele de patiserie şi cerealele... acestea sunt constante nu obsesii....Am observat că o astfel de obsesie mă ţine o lună două.....şi apoi dispare....pauză şi apoi alta.... Pot spune că sunt sezoniere.......... Exemple....
     -Pîine prăjită  cu usturoi şi ulei de măsline (toamna trecută)
     -Pâine unsă cu margarină sau unt şi miere (prin iarnă)
     -Pepene galben şi verde (de două veri încoace...), măcar asta nu îmi distruge şi mai tare talia şi şoldurile.
     -Brânză brie cu măsline (cred că prin primăvară a început)
     -Îngheţata (la fiecare început de vară)
Acum sunt în pauză......
                 Capitolul III Alt mici obsesii
    Aici intră obsesiile care nu au ţinut mult şi nu au avut pagube imense....sau care sunt destul de permanente...ca să le ţin sub un oarecare control. NYX a fost o perioadă...şi încă îmi mai face cu ochiul din când în când. Obsesia Încălţăminte şi a Poşetelor e cam permanentă....dar după ce aştept un pic...tensiunea creşte..apoi îmi cumpăr o pereche de încălţări sau o poşetă şi mă calmez pentru câteva luni....  Oricum aceste obsesii se pare că nu se încalcă foarte des....mereu primează una.
                 Capitolul IV Tratament şi indicaţii
    Din păcate nu prea există un tratament eficient pentru asfel de probleme..... Să nu mai stau pe net......oooo nuuuuuu!!!!! Ar fii recomandat să înlocuiesc aceste obsesii cheltuitoare cu unele care să nu ceară bani, poate chiar să realizez ceva...să desenz..să pictez...poate învăţ să tricotez...etc.... Deşi nu cred că ar fii eficace nici una. Momentan sper să rămân la faza Balea...că nu e marcă scumpă şi are tot felul de produse, astfel că pot testa în timp mai toate produsele, până găsesc tot ce mi se potriveşte şi îmi place.
   Oare numai eu sunt aşa.???????????.... E o consolare că de mică sunt aşa.. De copil am fost obsedată de ghiozdane....în fiecare toamnă vroiam unul nou...şi acum mai am câteva... Şi creioanele colorate sau cariocile erau o obsesie....niciodată nu am avut destule culori.... ACUM AM !!! (ha-ha-ha)
  Aceste capitole şi poate altele se vor rescrie mai târziu.........

miercuri, 19 septembrie 2012

Uleiul de macadamia şi uleiul de argan

         Deşi sunt folosite de mii de ani în indrustia frumuseţii revine ca un trend utilizarea acestora mai ales ăn îngrijirea părului.
          Fiecare femeie doreste să aibă un par frumos şi sănatos, însă multe dintre acestea nu ştiu să aleagă un mix potrivit pentru îngrijirea părului. Printre cei mai importanţi factori se numară o dieta sanatoasă bogată în vitamine şi minerale, un mediu curat, evitarea situatiilor stresante şi, bineinteles, folosirea produselor de calitate superioara. Pentru un par sanatos si o imagine radianta este foarte important sa folosesti produse de hidratare si regenerare. Care sunt produsele de ingrijire care au grija de parul tau fara a-l impovara?
Raspunsul este un ulei de calitate premium care este folosit de mult timp in realizarea cremelor pentru ingrijirea corpului si a pielii. Astfel, nu este nici o mirare ca acest ingredient incepe sa castige din ce in ce mai multa popularitate in domeniul ingrijirii parului. Printre cele mai eficiente si folosite uleiuri naturale, care asigura hrana necesara pentru parul tau, se numara fara nicio indoiala uleiul de argan, cunoscut publicului larg sub denumirea de ulei marocan, deoarece provine din Maroc.
           Uleiul de Macadamia este extras din fructele arborelui de macadamia (Macadamia ternifolia), care creste in padurile tropicale din Australia, America Centrala şi Africa de Sud. Acest ulei este obtinut prin presarea semintelor la rece. In industria de infrumusetare acest ulei joaca un rol vital datorita efectelor sale unice asupra pielii si parului. Uleiul este folosit, de asemenea, si in cele mai bune amestecuri pentru masaj.
Uleiul de macadamia are o textura moale si este foarte hranitor, are o culoare pala si o compozitie unica, similara cu grasimile naturale cutanate. Compozitia sa foarte bogata in vitaminele A, B, E si acizi grasi nesaturati sporesc elasticitatea pielii, iar parului uscat ii creste nivelul de hidratare creand o senzatie placuta la atingere. Uleiul de macadamia protejeaza parul impotriva efectelor nocive provocate de substantele chimice si razele UV.
           Uleiul de Argan(cunoscut de asemenea sub denumirea de „aurul marocan”) se obtine din semintele arborelui Argan (Argania spinosa) care creste exclusiv in sud-vestul Marocului. Argania spinosa este una dintre cele mai vechi specii de pe Pamant. Hranitorul ulei de Argan are o culoarea aurie si este recunoscut datorita efectelor miraculoase nu doar mai asupra pielii, cat si a parului.
Uleiul are proprietati puternice antioxidante, cu efecte bine cunoscute impotriva radicalilor liberi, avand un continut inalt de acizi grasi nesaturati care ajuta la revigorarea naturala a stratului lipidic al parului. Femeile ingenioase din Maroc folosesc acest ulei de secole pentru ingrijirea pielii si a parului datorita efectelor benefice impotriva pierderii de umiditate cauzate de clima desertica neiertatoare.
Uleiul de Argan este fiabil nu doar in prevenirea uzurii si ruperea firelor de par, dar intareste parul si ii ofera o doza semnificativa de hidratare. Datorita regenerarii complete a scalpului va fi stimulata vindecarea foliculilor parului, acestia crescand mai repede, fiind mai sanatosi.

Efectele benefice ale uleiului:
- Hranire intensa si netezire, acesta pastrandu-si supletea, stralucirea si forma o perioada neasteptata de indelungata.
- Uleiurile sunt absorbite imediat in par, lasand o pelicula protectoare.
- Este dovedit ca sporeste persistenta vopselei si previne decolorarea.
- Protejeaza parul impotriva radiatiilor UV.

              Aceste uleiuri naturale unice in industria cosmeticelor se regasesc in produsele  Macadamia Natural Oil si  Moroccanoil. Produsele ambelor marci contin cantitati ridicate de uleiuri de calitate si sunt foarte potrivite pentru ingrijirea parului. Produsele marca Macadamia Natural Oil si Moroccanoil sunt capabile sa rezolve si cele mai mari probleme ale parului, cum ar fi deteriorarea si deshidratarea. Gama de produse nu se limiteaza doar la uleiuri, astfel incat vei putea gasi si balsamuri, sampoane, masti de par sau pentru hranire, produse de prima clasa foarte eficiente pentru ingrijirea parului. Produsele nu conţin sufaţi, parabeni şi NU sunt testate pe animale (nici produsul finit şi nici ingredientele). Eu mi-am luat de pe aoro.ro masca de la Macadamia şi sunt foarte încântată de ea deşi a fost 65 lei mă va ţine destul de mult, la fel şi balsamul leave-in tot de la ei.

             O altă variantă ar fii cumpărarea uleiului de argan bio din farmacii (gen Melvita, 50 ml, aprox. 60 lei, a altă firmă bio şi cruelty-free) sau de pe internet de pe diferite site-uri unde puteţi găsi la un preţ mai mai mic. Astfel uleiul poate fi folosit atât pentru păr căt şi pentru faţă (măşi, demachiere,hidratare)

           

duminică, 16 septembrie 2012

Partea urâta a frumuseţii - testarea pe animale


     Ştiu că acest subiect nu e nou, dar la mine informaţiile par a ajunge mai târziu, dar sper că mai târziu e mai bine decât niciodată.  Specific că nu sunt vegetariană, am pantofi din piele....dar asta nu înseamnă că sunt indiferentă la suferinţa NE-NECESARĂ  a bietelor animale. Am petrecut zilele acestea ore întregi studiind pagini întregi pe acest subiect şi realitatea e urâtă şi crudă. Imaginile de pe internet cu bietele animale sunt tulburătoare. Cu părere de rau, am descoperit ca mai tot dulapul meu contine cosmetice testate pe animale.Dar acum că sunt informată lucrurile se vor schimba!
         Testarea produselor cosmetice pe animale  în ziua de azi are alternative care nu o mai fac necesara. Prin urmare, orice companie care înca testează produsele sale finite pe animale sau foloseşte ingrediente testate pe animale face acest lucru doar pentru a realiza un profit mai mare, adică de a pătrunde pe piaţa chinezească unde testarea pe animale este cerută de lege. Deaceea toate marile companii testează pe animale.
        La noi semnul distinctiv cu iepuraşul, care simbolizează produsele care Nu sunt testate pe animale e practic necunoscut... asta pentru că majoritatea firmelor din comerţ testează pe animale.

        Sunt liste întregi cu companii care testează şi care Nu testează, dar cele mai acreditate site-uri sunt Peta şi Leaping bunny, dar sunt şi alte organizaţii non-profit care luptă pentru drepturile animalelor şi au creat astfel de liste.
PETA's list of companies that DON'T test:  http://bit.ly/burO7o

PETA's list of companies that DO test: http://bit.ly/bmRTs5

LEAPING BUNNY safe companies list: http://bit.ly/pHZFzc
Alte surse:  http://www.animalaid.org.uk, http://www.gocrueltyfree.org, http://veggiebeauty.com, http://pixiwoo.blogspot.ro, http://laluboutique.blogspot.ro, http://www.prijatelji-zivotinja.hr, http://animaltestingperspectives.org, http://xnici.wordpress.com/
   Şi mai trist este că majoritatea companilor care Nu Testează nu se găsesc la noi..... dar avem şi noi totuşi opţiuni. Din ceea ce am aflat eu, acestea sunt companiile care NU Testează pe animale:

 100% Pure
BareFaced Mineral Cosmetics  

Bare Escentuals (Sheiseido)
Burt's Bees (Clorox)
C-THRU Fragrances

Dermalogica
DM - produse marca proprie - Balea, Alverde, Dontodent, S-he.
Dulgon (Mann & Schröder GmbH)
E.L.F. Cosmetics
Eco Tools Cosmetic Brushes
Farmec (
Ei declară că nu fac testări pe animale dar nu precizează dacă materiile prime pe care le folosesc sunt de la producători care nu efectuează astfel de teste!!! Dacă aveţi ceva informaţii vă rog să le lăsaţi ca un comentariu ca toată lumea să poată fii informată)
I love... cosmetics
Il-Makiage
L'OCCITANE 

Lush
Melvita
NYX Los Angeles
OPI Products (Coty)

Orly International
Paco Rabanne

Paul Mitchell Systems
Paula's Choice
Prada

Too Faced Cosmetics (am auzit că vând şi în China,ceea ce îi cam descalifică)
Tarte
Urban Decay
(şi ei vând în China)
Victoria's Secret (Limited Brands)
Wet N' Wild
Sephora (brand)

Stila Cosmetics
Montagne Jeunesse
Yes to carrots

    Firme pe care le-am găsit pe ambele liste:
  • Revlon
   Firme pe care nu le-am găsit pe nici o listă (Aş aprecia dacă cineva ar veni cu ceva informaţii)
  • Bioderma
    Firme găsite pe bloguri, despre care nu am găsit alte date, deci nu pot fi convinsă deoarece nu cunosc sursele fetelor care au realizat postarea
  • Bourjois (din păcate a trebuie să o tai de pe lista celor bunipentru că majoritatea lumii îi cam acuză)
  • Beauties Factory 
  • Flormar
  • Himalaya
  • Miss Sporty
  • Pupa
  • Sleek
    Firma The Body Shop nu efectuează teste pe animale, dar aparţine de titanul L'Oreal care efectuează astfel de teste.....
   Mai sunt şi alte firme dar pentru mine sunt necunoscute, aşa că am scris doar cele de care am auzit.
   Sunt mult mai multe firme care pentru profit, piaţa chineză, efectuează astfel de testări, ceea ce e foarte trist... ca o comparaţie...să vedem căt de cunoscute sunt aceste firme la noi, dau câteva exemple trecând mai întâi compania mamă şi în paranteză firmele pe care le deţine.

            Beiersdorf (Eucerin, Labello, Nivea)
            Colgate-Palmolive Co. (Speed Stick)
            Coty Inc. (Adidas, Astor, Celine Dion, David and Victoria Beckham, Esprit, Halle Berry, Isabella Rossellini, Pierre Cardin, Playboy, Shania Twain, Kylie Minogue, Calvin Klein, Cerruti, Chopard, Davidoff, Jennifer Lopez, Lancaster, Marc Jacobs, Sarah Jessica Parker, Vera Wang, Vivienne Westwood idr.)  
           Chesebrough-Ponds (Cutex)
           Church & Dwight (Lady's Choice, Nair)
          
Estée Lauder (Clinique, Estée Lauder, MAC Cosmetics )
           GlaxoSmithKline (Chap-et, Massengill); Igienă dentară(Aquafresh, Astringosol, Binaca, Biotene, Chlorhexamed, Corega, Corsodyl, Dequadin, dr. Best, Gly-Oxide, Lactacyd, Macleans, Odol, Parodontax, Polident, Poligrip, Sensodyne, Schumitect)

            Kimberly-Clark Corp. (Cottonelle, Huggies, Kleenex, Kotex, Pull-Ups)
            L'Oreal (Biotherm, Garnier, Giorgio Armani, Helena Rubinstein, Innéov, Kérastase, Kéraskin Esthetics, Kiehl's, La Roche-Posay, Lancôme, Le Club des Créateurs de Beauté (Agnès B., Bioexigence, Corinne Cobson, Cosmence, Crazylibellule and the poppies, Jean-Marc Maniatis, Natural Sea, BeautyPr., Christine Poelman Thierry Mugler, Tina Barrat, YESforLOV), L'Oreal Paris, Matrix, Maybelline New York, Mizani, Redken Sanoflore, SoftSheen.Carson, Shu Uemura, SkinCeutical, Vichy, Yves Saint Laurent)
             Playtex (Hawaiian Tropic, Playtex, Banana Boat)
             Procter & Gamble Co. (Aussie, Anna, Sui, Cover Girl, Fekkai, Gillette, Oral-b Halo, Head&Shoulders, Herbal Essences, Londa Professional, Ivory, Max Factor, Natural Instincts, Nice'N'Easy, Nioxin, Old Spice, Pantene, Sebastian Professional, Safeguard, Olay, Vidal Sasson, Wella, Zest) Parfumuri: (Alfred Dunhill, Anna Sui, Avril Lavigne, Baldessarini, Bruno Banani, Chiemsee, Cindy Crawford, Christina Aguilera, Gillette, Dolce&Gabbana, Ellen Betrix, Escada, Gerry Weber, Ghost, Gucci, Hugo, Hervé Léger,mHugo Boss, Jean Patou, Laura Biagiotti, Lacoste, Marc O'Polo, Mexx, Mont Blanc, Naomi Campbell, Old Spice, Puma, Replay, Rochas, Secret, Tom Tailor, Valentino).

            Pfizer (Plax)
            Schering-Plough (Bain de Soleil, Coppertone, Dr. Scholl's)
            Shiseido Cosmetics
            SCA Hygiene Products AB
            Unilever (Dove, Elizabeth Arden, Lux, LIfebuoy,Pond's, Vaseline, Sarah Lee)



joi, 13 septembrie 2012

Cele mai populare marci de şampoane/balsamuri

  După ce am încercat nenumărate şampoane din comerţ, fără nici un rezultat m-am hotărât să caut ce anume folosesc alte fete... Şi unde aş putea să găsesc cele mai multe răspunsuri??? Pe Youtube sunt o groază de videoclipuri de genul My hair care routine (Cum îmi îngrijesc părul) sau Whats in my shower (Ce am în duş). După nenumărate ore de vizionare am ajuns să fac o mică listă cu cele mai populare mărci. Pentru că fiecare marcă are mai multe tipuri de şampoane şi balsamuri în funcţie de tipul de păr sau problemele apărute, nu am realizat lista pe alte criterii decât cel al mărcii. Majoritatea produselor se găsesc şi la noi pe internet, dar sunt extrem de scumpe....preţurile scise mai jos sunt pentru sticle obişnuite de 200/250 ml.

       1. De departe cea mai întălnită marcă şi deci şi cea mai apreciată a fost Joico, şi mai ales gama K-PAK de la ei, care deşi e destinat părului degradat este apreciat şi de alte persone care apreciază că nu au părul degradat şi la care funcţionează. La noi preţul  variază între 40 lei şi 70 lei în funcţie de site şi de gama din care face parte.

                            
         2. La uşoară distanţă dar destul de răspândite sunt şi marcile Redken  Kerastase.  Acestea par a fii printre cele mai scumpe produse cu preţuri între 50 lei şi 100 lei. Foarte scumpe la aceste mărci sunt  tratamentele gen măştile, produsele leave-in, serurile, care pot ajunge la preţuri de peste 200 lei. Din păcate pentru mine aceste  produse deşi foarte populare nu vor vedea rafturile duşului mei pentru că sunt mult presa scumpe pentru mine. 
 









        3.  Pe un loc trei se află produsele Matrix, şi cea mai des întâlnită gamă de la ei este Biolage. Marca are preţuri între 25 lei şi 50 lei în funcţie de gama de produse.







   
           4. Pe locul patru este o marcă cunoscută şi la noi L'oreal, dar din păcate cu game care nu sunt la noi gen EverPure, EverColor (game fără sulfaţi), la noi nu am găsit aceste produse nici măcar pe net. Sper să apară în magazine cât mai curând, că în SUA sunt de ceva vreme.



5. Alte mărci întâlnite în aceste vieoclipuri sunt Bumble and Bumble şi Tigi. Prima nu am reuşit să o găsesc dar cu siguranţă are şi ea un  preţ pe măsură, cele Tigi are preţuri între 35 lei şi 60 lei. Cele mai renumite colecţii sun Bed Head şi S-Factor.

 
    6.  Cu greu am găsit mărci din comerţul nostru, cele mai apreciate totuşi, deşi puţine, au fost Garnier şi Herbal Essence. Aici teritoriul e mai cunoscut.
                Cu toate aceste căutări am sfârşit prin a-mi luat şamponul şi balsamul Matrix din gama Biolage, pentru mai mult volum. Adevărul e că nu observ mai mult volum, şi nici o schimbare radicală a părului după o lună de folosire a acestor produse. Mai mult, după două săptămâni mi-a apărut mătreaţă şi a trebuie să schimb cu clasicul Clear pentru a o remedia. Acum le folosesc prin  alternanţă. Poate nu am ales eu bine gama pentru părul meu. Concluzia mea acum este că la buget redus este riscant să investesc într-un produs scump care poate să nu funcţioneze.... Probabil în timp am să mă mai răsfăţ cu câte  un produs mai scump....şi într-un final voi găsi ceva extraordinar.
  Dacă ai cumva o  sugestie, adică dacă îţi place şamponul pe care îl foloseşti, te rog lasă un comentariu mai jos.





duminică, 9 septembrie 2012

Garnier BB cream - varianta oil free

   La scurt timp după apariţia pe piaţă a variantei clasice, a apărut şi varianta pentru tenul combinat/gras. Numai bine pentru sezonul cald, când pielea mea devine mai grasă şi varianta clasică devenise mult prea grasă. şi trebuia sa folosesc pudră pentru a rezolva problema.
   Varianta pentru tenul combinat/gras promite aceleaşi lucruri. uniformizarea tenului, riduri şi imperfecţiuni estompate, aspect sănătos şi luminos, hidratare 24 h, protecţie UVA/UVB - FPS20. Tubul este mult mai alungit şi vine tot în două nuanţe Light/deschis şi Medium

   Difernţele între această variantă şi cea pentru tenul normal observate de mine sunt:
- SPF de 20 şi nu de 15 (un plus la acest capitol)
- Are o formulă mai lichidă decăt prima variantă care este mai cremoasă.
- Are un puternic miros de alcool la aplicare dar care dispare după câteva secunde
- Efectul de hidratare este mult mai redus, lucru care cred că e de aşteptat pentru cineva cu ten gras
- Lasă un efect mult mai mat dar în acelaş timp luminos
- Dacă pentru varianta clasică mi se potrivea nuanţa Light... aceeaşi nuanţă la versiunea oil free este mult prea deschisă, aşa că a trebuie să iau varianta Medium.....
    Puterea de acoperire este la fel, uşoară spre medie, se pot aplica două straturi şi arată bine. Nu necesită fixare cu pudră (pentru mine cel puţin), decât dacă ai tenul foarte gras, atunci poate. Se menţine bine  pe parcursul zilei.
  Ca la prima variantă preţul diferă în funcţie de unde o cumperi, în Carrfour am găsit-o la ofertă cu 22 lei dar poate ajunge pâna la 29 lei

Listă de mofturi

  Lista mea de mofturi pentru toamna asta include o nouă geacă de piele, o pereche de botine gen bicker şi poate o pereche de cizme de cauciuc..... Da, sunt mofturi..că doar nu sunt necesităţi.... şi deci nu ştiu dacă chiar îmi voi satisface aceste mofturi sau dacă mi le permit.... dar de visat pot visa ...
Am o geacă de piele dar e mai lungă, aş vrea ceva mai rocker- moto.... 
SAU
Acestea sunt de marcă,  Burbbery deci nu o mi le permit..dar poate găsesc ceva asemănător la preţ mai rezonabil 
 SAU poate ceva de genul acesta.
A visa nu e interzis.. a face liste cu visuri e chiar recomandat....

Cele mai bune cosmetice e.l.f.

  Cosmeticele e.l.f. sunt probabil cele mai ieftine cosmetice care se găsesc. La noi pot fi cumpărate doar de pe site-ul lor. Este o companie americană, la ei se pot cumpăra şi din marile magazine, ceea ce e bine pentru că asta inseamnă că trec testele necesare..... Multă lume este sceptică la aceste produse tocmai pentru că sunt foarte ieftine şi presupun din start că ar fi şi foarte proaste... Am încercat multe lucruri de la ei şi e adevărat că nu toate sunt bune dar unele chiar îmi plac...
 Din gama Essential- gama cea mai ieftină, unde majoritatea produselor sunt 9 lei, îmi plac:
- primer-ul - îmi ajută fardurile să reziste toată ziua şi deşi e doar 9 lei e comparabil cu cele mai scumpe (gen Too Faced care costă 80 lei..), nu conţine parabeni
- tuşul de ochi rezistent la apă -  îmi place mult cum se aplică, vârful ascuţit face foarte precisă aplicarea, nu se întinde şi rezistă toată ziua. Se întâmplă să se usuce destul de repede...depinde de cum nimereşti produsul dar la preţul de 9 lei cred că merită.
- batonul 3 in 1 - l-am folosit toată vara ca blush cremă şi mi-a plăcut foarte tare, deşi are un paraben...tot 9 lei
- luciul de buze -  cel intens hidratnat, cel hipershine şi cel glossy, toate la 9 lei, primele 2 au un gramaj de 1,5g iar cel din urmă are 10g. Deşi au parbeni, cam 2 de căciulă mi se par foarte bune, cel glossy fiind chiar super avantajos datorită gramajului mare.
- creionul hidratant pentru unghii - este plin de uleiuri naturale şi îmi place şi datorită formei pe care o are la vârf, ajutând la îndepărtarea cuticulei şi hrrănirea acesteia în acelaşi timp, 9 lei
- Pensule . deşi la 9 lei, mi se par foarte bune, le am deja de 2 ani şi rezistă bine, nu sunt cele mai moi posibile dar îşi fac treaba foarte bine, iar dacă eşti la început poţi să îţi permiţi să îţi iei majoritatea şi să experimentezi. Cele mai apreciate, pentru mine sunt: pensula pentru aplicarea fardului de ochi, blending eye, pensula de faţă şi cea mixtă.
- Cleştişorul de gene - nu ştiu ce m-aş face fără el..... e doar 9lei dar face minuni...
Din Gama Studio - un pic mai scumpă ca prima, dar tot mai ieftine ca cele din magazine....
- tuşul de ochi cremă - costă 22 lei şi deşi mi s-a uscat după jumătate de an, am pus o picătura, două de Visine în el şi e ca nou...rezistă foarte bine şi nu conţine parabeni
- fardul de ochi (cel single) - culori pigmenate, care rezistă, nu sunt prea pudrate, nu conţin parabeni
- kit pentru sprâncene - are o parte cu ceară şi o parte cu pudră... mi se foare foarte eficace...22 lei
- Mascara (rimel adică) - dar nu mai ştiu care e că s-a sters de pe tub, cred că e cel de extindere a genelor sau cel Mineral infused... ca după tub şi pensulă par asemănătoare, la 22 lei, defineşte foarte bine  genele, nu se scurge în timpul zilei, dă un pic de volum....mie una îmi place... (păcat că nu mai ştiu care e!)
- Pudra bronzantă şi blush - ambele îmi plac foarte mult, pudra bronzantă e  foarte pigmentată şi trebuie doar un strop....blusherul e discret cu un uşor scpipici, dar e discret....al meu e aproape gata.. imi trebuie altul. 22 lei, fără parabeni
Pudra cu protecţie solară SPF 45 şi pudra High Definition - ambele 38 lei, sunt uşoare, translucide, nu încarcă tenul.
- Fardul de obraz - mi se par foarte bun, nu sunt excesiv de pigmentate ceea ce face să fie uşor de aplicat, culoarea poate fi intensificată prin aplicări repetate... am mai multe culori plus iluminatorul  Gotta Glow care e un pic mai pudrat dar are un efect superb. Tot 22 lei (fară parabeni!)
- Fondul de ten - deşi scrie pe el oil free, conţine Mineral oil, îmi place în sezonul rece, pentru că e potrivită pentru tenul mai uscat. 39 lei (fară parabeni!)
- Pensule - acestea sunt mult mai moi, dar la 22 lei bucata... îmi plac foarte mult, depinde de bugetul fiecăruia.
Din Gama Mineral, nu am încercat decât rujul, care mi se pare foarte bun, dar la preţul de 30 lei se apropie de cele din magazine....
          Aceasta este lista mea cu produse pe care le-aş recumpăra oricând nu doar pentru preţul lor dar mai les pentru că sunt bune şi funcţionează. Am încercat şi alte produse de la ei care nu mi-au plăcut mai ales din gama essential, dar nu cred că este firmă de la care să îţi placă şi să ţi se potrivească tot. P.S. Nu lucrez la elf şi nu am nici o afiliere cu ei.