luni, 22 octombrie 2012

Şampon uscat Balea - review

   După ce am tot auzit de existenţa şampoanelor uscate am fost foarte curioasă să încerc unul. Singurul pe care l-am găsit este cel de la DM, gama Balea. După review-urile de pe net, majoritatea favorabile plus la preţul de 10 lei nu am mai stat pe gânduri şi l-am luat.
   La ce foloseşte un şampon uscat? În primul rând este creat pentru a absoarbe excesul de sebum, pentru a rezista încă o zi  fără a fi spălat, plus că reîmprospătează părul îmbâcsit.
  Cum se foloseşte? Se pulverizează la rădăcina părului de la o distanţă de 15-20 cum. Eu frec apoi puţin locul şi apoi îl piaptăn pentru că altfel îmi lasă urme albe (pentru că sunt brunetă).

 Avantaje:
- absoarbe sebumul scăpându-te de părul uleios
- creează o textură ce face ca părul mătăsos din care cad agrafele să poată fi mai uşor fixat cu agrafe.
- are un preţ bun, la 200ml
- nu mi-a produs mătreaţă
- poate fi luat cu tine dacă mergi la munte cu cortul sau prin locuri unde lipseşte apa caldă..
- bun pentru situaţiile când te grăbeşti
- parcă dă un pic de volum
- miros plăcut
Dezavantaje:
- poate lăsa urme în păr dacă eşti brunetă şi nu ai grijă
- îngreunează părul, la finalul zilei abia aştept să în spăl
- nu se găseşte decât în magazinele DM
- mirosul deşi plăcut pentru mine, este foarte puternic, se simte în toată casa şi poate pentru unele e o problemă.
Ce conţine:
       Butane, aluminum starch octenylsuccinate, alcohol denat, aqua, parfum,   disteryldimonium chloride, isopropyl alcohol
Varianta mai naturală:
   E adevărat că poţi realiza cam acelaşi efect cu o pudră de talc sau de copii aplicată la rădăcina, doar că trebuie să o masezi bine şi apoi să îl tot piepteni ca altfel se vede.

În concluzie:
   Deşi îl am cam din primăvară nu l-am folosit foarte des, îl ţin doar pentru cazuri de urgenţă. Dar pentru că eu îmi spăl părul tot la două zile, câteodată în a doua zi deja arată rău şi aplic puţin pe breton. Cred că e bine să îl ai prin preajmă dacă ai părul normal sau gras..Dacă se va termina am să îmi iau altul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu