Se afișează postările cu eticheta Rimmel. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Rimmel. Afișați toate postările

miercuri, 4 mai 2016

Cumparaturile lunii aprilie

   In aprilie am decis sa ma aventurez din nou printre machiaje si sa mai testez chestii noi. Am inceput cu standul Essence de unde mi-am luat doua corectoare unul creama cu doua nuante si unul cu pensula tip Lumi Touch de la Loreal. Fiind produse Essence preturile ai fost foare rezonabile unul a fost 14  lei si celalalt mai mult cam 18  sau 20 lei. Le-am folosit pe ambele si sunt foarte incantata de ele. Cel cu pensula e mai mult iluminator iar cel crema are o acoperire mai buna. Crema pentru picioare am primit-o cadou si inca nu am o opinie despre ea.
 Apoi a trebuie sa imi inlocuiesc mascara si desi vroiam sa imi iau tubul mov de la Maybelline, Sensational para se numeste, acela e pe lista mea de un an dar nu am reusit sa ma abtin sa nu iau noul The falsies Pushup  Drama, dar asta  numai reclamei cu Gigi Hadid, care imi poate vinde ca orice  a oricum o ador fara nici un motiv ( ar trebui sa fac o postare despre asta).  Acesta nu m-a dat pe spate, e ok dar sunt de la Maybeline si altele mai bune.  La acesta s-a adaugat si clasica mea pudra ieftina si buna de la Rimmel, Stay Matte,  care imi place la fel de mult ca acum cativa ani cand ne-am cunoscut.




      Cam acesta au fost cumparaturile lunii aprilie din dosarul de beauty.  Voi ce v-ati mai luat?
                      Xx, Cosmina

luni, 5 octombrie 2015

Eyeliner Rimmel Scandaleyes - review

          Eyelinerul pentru mine este un must. Am încercat şi varianta lichidă şi cea gel  dar m-am întors la eyelinerul tip cariocă. Mi se apre că e cel mai uşor de folosit şi cel mai rapid. Îniţial am vrut să îmi iau de la Maybelline sau de la Loreal dar cum standurile lor nu averau nici unul, deoarece erau prost aprovizionate, am ajuns la acesta, de la Rimmel. Rimmel e o firmă care îmi place foarte mult deşi fardurile de ochi nu îmi plac îmi lac rimelurile, fondurile de ten, rujurile, aşa că am vrut să încerc şi acest produs.
       La început am fost cea mai încântată, era ca şi cum am descoperit un Holy Grail product. Dar folosit des am găsit şi un defect dar per ansablu sunt foarte mulţumită de el. Ei zic că este water resistent dar nu l-am testat
     Avantaje:
- uşor de folosit
- precizie în aplicare
- preţ mic (cam 25 lei)
- culoare mată (mie îmi place că e mai mat şi nu aşa lucios ca cele lichide)
- nu se întinde
   Dezavantaje
- după un timp linia se estompează şi nu mai arată atât de precis şi clar, mai ales dacă ai şi alte farduri pe pleoapă
 Peste anumite farduri cu sclipici sau farduri lucioase poate fi mai greu de aplicat, dar acest lucru cred că e valabil pentru toate eyelinerele. Multe produse erau deja desigilate în magazin acesta era singurul cu sigiliu aşa că vă sfătuiesc să fiţi atente când le cumpăraţi că şi aşa multe produse de acest gen se usucă foarte repede. Încă un lucru de notat este că trebuie mereu să vă asiguraţi că aţi pus capacul bine căci altfel se usucă repede. Nu ştiu cât timp va rezista până se usucă căci deocamdată are doar o lună şi ceva dar în medie dacă ţine 3 luni cu utilizare aproape zilnică eu voi fi satisfăcută.


                                     



                                                                                                 xx, Cosmina

marți, 7 aprilie 2015

Preferatele primăverii

   Majoritatea lumii face postări de genul preferatele unei luni sau char a unei săptămâni, dar eu nu pot.. le tot schimb în încercarea să folosesc din toate sau folosesc aceleaşi produse acolo unde am găsit idealul... Totuşi am observat că primăvara asta am mai adăugat câteceva pe lângu cele pe care le aveam din toamnă.. Unele stau să se termine aşa că m-am gândit să le mai fac o poză înainte de postarea cu chesti terminate...

   Deja e aprilie deci mijlocl primăverii.. şi deşi mi-am luat un BB cream pentru la vară cu spf mare nu m-am abţinut şi mi-am luat şi un fond de ten nou. M-am îndrăgostit de el de la prima aplicare, e Rimmel Lasting finish 25h. E gros, are acoperire mare, ceva spf 20, se aplciă uşor.. îmi place. Crema bronzantă Bourjois mai are un pic şi cred că acesta va fi ultimul sezon în care joacă. La început nu mi-a plăcut dar acum ştiu că o voi regreta la plecare. Tot din iarnă continui să folosesc acelaşi tub de corector de la Elf, îmi place mult dar de când cu noul fond de ten îl folosesc mai rar.

    Pentru obraji am scos din sertar blushul de la Nars in Deep Throat, e un roz pal care pară că merge bine cu primăvara şi pudra bronzantă din trioul de la Sleek.


Pentru ochi vechi favorite, pe care le-am folosit toată iarna sunt fardurile cremă Maybelline Color Tatoo unul roz şi unul gri. Cred că se vor termina primăvara asta, mai ales că le folosesc de fiecare dată sau singure sau ca bază pentru fardul de pleoape..şi dacă nu aj avea alte 200 de nuanţe de farduri cu siguranţă că le-aş recumpăra. Pe lângă aceste farduri cremoase am scos ca în fiecare primăvară fardul NYX în Frosed lilac, un fard superb care din păcate a făcut cunoştinţă cu fiică-mea şi acum e pulbere, îl mai folosesc o lună şi apoi va trebui aruncat, dar oricum era pe jumătate consumat. În acord cu fardul liliachiu am scos şi un duo de la ELF care mi se pare că merge perfect. Închei cu un rimel de la Rimmel (hahaha) Lash Accelerator, e un rimel de zi cu zi,lungeşte un pic şi separă bine, dacă vreau mai mult dramatism adaug penste Loreal Volumissime.
    Rar mi s-a întâmălat să port acelaşi machiaj al ochilor mai mult de două ori..dar acum cu aceste farduri nu mă mai saturi de fardul movuriu deschis şi de cât de primăvăratic arată, mai ales cu baza rozalie de la fardul cremă.  Acesta a fost şi motivul pentru care am decis să fac această postare-
     Voi ce preferinţe aveţ iîn această primăvară?


                                                                                                xx, Cosmina

vineri, 27 martie 2015

Produse terminate in februarie şi martie (cu reviews)

   Primăvara asta venită aşa de frumos şi călduros m-a inspirat să fac aceasta postare mai devreme.. plus că e un fel de curăţenie de primăvară prin rafuri. Nu ştiu dacă exagerez când spun că acest Empties este cel mai bogat EVER!.. Nu ţin minte să fi avut aşa de multe produse vreodată chiar dacă am avut două luni de acumulare. Şi e super că aceasta mare acumulare de produse terminate coincide cu primăvara..e ca o gură de aer proaspăt prin rafturi şi seltare...
    Acum am produse din toate categoriile: ten, machiaj, corp, unghii şi altele...
Pentru Corp şi păr
    Am fost extrem de fericită că am terminat un unt de corp de la Victoria Secret că în sarcină am exagerat cu cumpărarea lor şi mi-am luat prea multe.. şi chiar credeam că vor expira în baie mai ales că după nu am mai avut pielea uscată şi l-am folosit mai rar.. Pe primul l-am terminat luna trecută... dar chiar azi am reuşit să îl termin şi pe al doilea , plus că vara nu folosesc unt de corp doar cremă nuanţatoare, care e destul de hidratantă.. Cu siguranţă în iarnă îmi mai cumpăr dar trebuie să mă limitez doar la unul că e foarte hrănitor şi ajunge să mă fac la câteva zile.
    Şi cu masca de păr de la Revlon aceiaşi poveste, în sarcină aveam părul foarte uscat dar acum şi-a revenit. La început nu mi-a plăcut dar am descoperit că dacă o folosesc pe părul uscat e mai eficientă deşi ai nevoie de mai mult produs. Nu e extraordinară dar e ok.

Apa micelară de la Garnier şi deodorantul Lady Speed stick sunt mereu preferate mele şi nu mă bucur când le termin că oricum trebuie să le înlocuiesc cu altele. Am terminat parfumul Taylor Swift Wonderstruck şi pentru că sticla e aşa de drăguţă am mai ţinut-o încă o lună prin baie dar după această postare o arunc. E un parfum mai mult fructat cu note florale şi dulci, mi se pare că merge bine mai ales toamna dar eu l-am folosit mereu.
   Serul de la Loreal e de faţă dar s-a rătăcit printre celelalte produse şi nu mai am timp şi chef să refac pozele aşa că vă spun că nu m-a impresionat cu nimic. Mi-a plăcut textura lejeră, că nu are miros şi faptul că se absoarbe rapid dar nu am văzut nici o schimbare la nivelul tenului. Nu cred că îl voi recumpăra, voi încerca altceva. Aveţi sugesti de serumuri bune?
   Vasilina cosmetică de la Balea nu am terminat-o dar a expirat.. nu am folosit-o mai deloc deşi are zeci de moduri în care poate fi folosită.
   Am terminat şi un baton exfolinat de la Lush, Buffy arăta ca un săpun dar avea ceva migdale măcinate.. a fost ok.. deşi era tare scump

Pentru ten
 Întâi am terminat crema de faţă de la Philosophy - Hope in a jar şi pentru că comanda mea de pe Dolly Skin a durat două săptămâni să ajungă am reuşit să o termin şi pe cea de la Avon cu caviar. Cea de la Philosaophy e o cremă de zi uşoară, nu e grasă dar miroase ciudăţel..în final am ajuns să mă obişnuiesc cu ea dar nici acum nu înţeleg de ce e aşa de apreciată... a fost prin lucrurile preferate de Oprah. Cea de la Avon e tot o cremă non grasă dar lasă pe faţă o senzaţie de lipicios care dispare totuşi. Nici una nu e de recumpărat, prima datorită preţului şi a doua chiar nu  mi-a plăcut.  Pe finalul acestei luni am reuşit să termin şi gelul de curăţare tot de la Philosophy -Purity care deşi a fost doar de 60 ml m-a ţinut mult. Mi-a plăcut deoarece a fost foarte delicat şi facea spumă bogată.. dar pe lângă faptul că nu ştiu dacă la noi se găseşte presupun că e şi el scump... plus că şi el avea un miros la fel de ciudăţel (poate ale mele erau stricate?).
 Tot pentru ten am termiant două mostre de la Avene una cu o mască hrănitoare care a fost ok şi una cu un clenser exfoliat care mi.a plăcut la nebunie,am fost şi în farmacie să îl caut dar nu îl aveau aşa că mi-a luat de altă firmă (veţi vedea în altă postare) Gelul avea particule exfoliante pe care le simţea dar era totuşi delicat. Foarte bun.
Pentru unghii
Am termiant baza de unghii de la Loreal pe care sigur o voi recumpăra doar să o termin pe cea de acum... mi-a ajutat unghiile mult.. Lacurile de unghii mai aveau puţin în ele şi le-am golit în alte sticluţe cu culori asemănătoare. Acetona de la  Bourjois mi-a plăcut foarte tare chiar dacă nu reuşea să răzbească cu lacurile cu sclipici acum caut o variantă mai ieftină..dar tot posibilul să mă întorc la acesta, parcă e mai rapid aşa cu borcanaşul...
Machiaje
Am terminat fondul de ten Rimmel Mach Perfection - nu am fost mare fană a lui îl iubesc încă pe cel Weak me up. Aceta are putere mică spre medie de acoperire dar arată bine, nu încarcă tenul plus că fiind Rimmel e acceptabil la preţ.
   Am reuşit să termin şi un ruj, e de la Elf, mi se pare aşa de greu să termin rujurile... şi tare aş vrea să le dau gata pe toate.. că le am de ceva vreme.. Acesta e din gama mineral şi e Super BUN! Hrănitor, cu culoare.. etc. Tot de la Elf e şi tuşul de ochi pe care îl am de ani buni şi am crezut că e magic şi nu se va mai termina niciodată.. a ţinut foarte mult e un negru foarte pigmentat şi lucios şi m-am obişnuit cu peniţa lui că acum îi cam duc dorul. Creionul de ochi negru e cel mai bun pe care l-am avut vreodată e Pervesion de la Urban Decay e cel mai negru negru, dacă pot zice aşa, foarte pigmentat şi rezistă foarte bine pe linia internă.
  Următoarele trei nu sunt chiar gata, mai au un pic dar au fost folosite la maxim şi le am de foarte mult timp. Perluţele bronzante de la Avon cred că le am de 5 ani iar fardurile de obraz Elf Sudio deşi nu sunt foarte pigmentate mie mi-au plăcut că aşa aveam un look mai natural şi puteam să dau liniştită cu pensula în ele dar le am de vreo 4 sau 5 ani.... oricum devenea greu să ai iau produs pe pensulă. Aşa că o dată cu primăvara mai renunţăm la lucrurile vechi, mai ales când am altele care să le ia locul.
   Pe final am mai reuşit să adaug trei produse deşi la şamponul H/S nu e din meritul meu, eu l-am folosit de câteva ori apoi l-am abandonat în baie că am vrut unul pentru păr gras.. dar mister l-a consumat... Al doilea unt de corp termiant azi de care scriam mai sus tot de la VS şi spumant de baie folosit ca un gel de duş de la E'erbolario nu a mirosit aşa puternic ca celelalte două pe care le am (cel cu Narcise e cel mai tare dar şi cel cu iris e bun) doar că acesta a fost mai mare are 300ml, dar toate sunt hrănitoare şi delicate.
   La altele erau  vreo trei lumânări parfumate şi vre-o trei măşti de la Balea... dar nu le-am mai făcu poze.
                               Uite că am reuşit să termin si această postare mamut.. îmi era groază de ea.. că picea nu prea doarme.. dacă mai sunt greşeli de ortografie Sorry, dar nu mai stau să corectez textul..Sper ca mini review-urile să vă fie de ajutor. Mă bucur că am termiant atâtea şi sper ca în câtea luni să mai termin ceva machiaje.. că daca mă mut peste un an la casă nu aş vrea să iau cu mine colecţii de tot felul de produse..
         O primăvară excelentă!
                                                                                            xx, Cosmina




 

joi, 13 martie 2014

Rimmel Extra Wow Lash mascara - review

  Pentru azi am un scurt review despre mascara de la Rimmel Extra WOW Lash. Va fi scurt deoarece nu prea ai multe de zis despre un rimel (tot rimel le zis, deşi ştiu că mascara e cuvântul potrivit. Voi cum le ziceţi?)


   L-am deschis prin octombrie când am ajuns în impas deoarece aveam 3 tuburi de rimel deschise şi nici unul nu era grozav: unul era spre uscare, altul nu făcea nimic.. altul era doar woterproof....  La început mi-a plăcut foarte mult, lungeşte genele şi dă volum. Cu un strat obţi un look mai natural, cu două e mult mai observabil... Foarte dramatic nu e.. nu e chiar WOW..nu ai impresia  de gene false... Cum sunt destul de mulţumită de genele mele şi vreau doar un pic de impuls zic că e un produs bun. Nu are o formulă foarte umedă sau foarte uscată. După 3 luni însă se cam usucă şi trebuie să ai grijă că începe să unească genele, adică nu le mai separă bine. Din acest motiv a şi trebuit să renunţ acuum la el. Peria este una normală şi ca structură şi ca mărime ( nu e aşa gigantică ca Scandal Eyes de la Rimmel, care însă după un pic de uscare, cam o lună parcă e un pic mai dramatic) Ca majoritatea produselor Rimmel are un preţ acceptabil şi deseori îl poţi obţine la ceva promoţie undeva între 20 şi 30 lei.
     În concluzie: mi-a plăcut că şi-a făcut datoria mai bine de 3 luni...pentru un look de zi a fost bun. Nu cred că îl voi recumpăra pentru simplu motiv că sunt aşa e multe altele pe care vreau să le încerc... dar dacă ar fi să ale între el şi Scandal Eyes l-aş alege pe el deoarece ScandalEyes trebuie lăsat la uscare cam o lună...şi cine are răbdare pentru asta (deşi e un pic..pic mai bun)!!!! 
        Voi l-aţi încercat? Ce părere aveţi? Ce mascara folosiţi acum şi cum e?

                                                                                                  xx, Cosmina

marți, 25 februarie 2014

Produse terminate în februarie

   Pentru că suntem în ultima săptămână a lunii m-am gândit să mă scap de postarea asta... adaug un bonus la final..dar care va fi justificat....
    Deşi februarie e o lună scurtă am reuşit să termin ceva produse.. şi sunt încântată. (din acest motiv îmi place să fac aceste postări lunar...îmi dau sentimentul de realizare, că am consumat produse şi nu le acumulez doar)

   O privire de ansamblu:

                                            Pentru corp şi pentru păr sunt cele mai multe produse:


 Gelul de duş Avon Winter Cocoon - am avut iniţial unu de250 ml apoi pentru că mi-a plăcut aşa de tare am luat stilcla mare de 500 ml.... Un review detaliat vezi aici.
Ulei de argan bio, luat din DM cu vre-o 30 lei. Iniţial îl foloseam din când în când în păr dar în ultima perioadă l-am amestecat cu loţiunea de corp antivergeturi... Îmi place că nu rămâne pielea grasă de la el.
Loţiune de corp anti-vergeturi Palmers - sunt la al 4 lea tub (cred!), e foarte groasă, hrănitoare, nu am vergeturi..deşi poate le previne.... nu pot spune... poate e doar genetic.. Am şi recumpărat acest produs.
Deodorant fără aluminiu de la Alverde- nu mai ţin minte al câtelea o fi...deja l-am şi recumpărat. Îl folosesc mereu în weekend, în vacanţă sau zile mai puţin agitate, review cu mai multe detalii are  aici.
Cremă leave-in  pentru păr de la Macadamia Natural Oil - am luat acest produs o dată cu masca lor foarte populară (care e fantastică!) dar acest produs nu e spectaculos deloc. E un produs bun dar nu extraordinar. Pentru că în primăvara trecută mi-am tăiat părul mult timp nu am mai folosit acest produs, am reînceput să îl folosesc acum prin toamnă când mi-a mai crescut părul şi vârfurile au început să fie mai uscate... Deşi are termen de expirare de 18 luni (un an şi jumătate) din câte am calculat eu luna asta a expirat. Încă miroase bine şi are aceiaşi textură..dar îl consider termiant pentru că nu am este decât foarte puţin în el.
Şamponul Clear varianta pentru bărbaţi - Suntem doi la un şampon şi lui nu i-a plăcut mirosul.aşa că mai mult l-am folosit eu. Miroase a mentă şi ceai. În fiecare lună terminăm un şampon din câte văd.  Îmi plac toate variantele şampoanelor Clear.. Un review la varianta Soft and Smooth găseşti aici. Am folosit vre-o 4 tipuri diferite..şi toate au fost OK, pentru că am primit cadou vre-o 4 şampoane mai am unul în baie. (Senisitive scalp)
Tratament pentru păr Loreal Elseve Nutri gloss - nu mi-a plăcut, nu a făcut mai nimic pentr părul meu. Ştiu că sunt persoane cărora le place acest produs. Eu l-am folosit pe post de balsam de păr..deoarece simţeam nevoie de mai multă hidratare..dar acest produs nu mi-a oferit nici hidratare, nici cu mult mai multă strălucire. review mai detaliat aici
                                     Machiaje şi altele - aici sunt mai puţine

Fondul de ten de la Rimmel Wake me ap- este preferatul meu, am termiant deja trei, acum nu mai vreau să îl recumpăr pentru a termina alte produse de prin  seltar şi apoi vreau să încerc Mach perfection tot de la Rimmel să văd dacă îmi place lafel de tare ca acesta Mai multe detalii despre el găsiţi în review-ul de aici
Mascara Rimmel ExtraWOW lash - la deschidere a fost ok, le lungeşte un pic (genele adică) şi adauga şi volum .Acum însă a devenit mai gros, semn că se usucă şi nu mai performează la fel şi trebuie aruncat.
Şerveţele de copii Tip. Deşi merg rar prin Real, dacă ajung pe acolo mereu le cumpăr. Am avut o perioadă când le foloseam pe post de şerveţele demachainte, şi erau forte bune ( mai puţin mascara rezistentă la apă) chiar dacă am tenul foarte sensibil câteodată nu m-au iritat, sunt foarte moi şi destul de îmbibate cu produs, chiar umede (că unele se usucă foarte repede) . Acum însă le folosesc pentru a-mi şterge pensulele între utilizări, a igeniza cutiuţele cu machiaje, sau masa etc. Mi se par foarte utile!.
Lumânarea lunii a fost Pink Sands de la Yankee Candls - a fost la reducere la Mobexpert în ianuarie. Deşi imaginea şi numele amintesc de  vacanţe la mare miroase foarte dulce, gen bomboane.

  BONUS sau poate unele vor considera că trişez dar luna asta pun şi produsele care stau să se termine. Un fel de preview la produsele pe care sper să le termin în martie. Fac acest lucru deoarece în luna martie nu ştiu dacă timpul sau stresul îmi vor permite să mai scriu.... (vine bebele!), mă gândeam să fac un post (mai personal, pentru cele care sunt interesate şi citesc consecvent acest blog) cu pauza pe care blogul o va lua .. (pauză care nu ştiu cât de lungă va fi!). Dacă voi apuca să scriu voi reveni să vă spun dacă le-am consumat sau nu.

Fondul de en Revlon ColorStay - e un fond de ten excelent, eu am varianta pentru ten normal sau uscat. Acoperire mare, rezistenţă foarte bună, look natural. Deşi are termen de valabilitate de 2 ani, al meu cred că e mai vechi de atâta... Pentru că l-am luat de la ceva reduceri am luat o culoare mult prea deschisă pentru tenul meu şi mult timp a stat în dulap. Acum pentru că e iarnă. şi în vară nu am stat deloc la soare sunt mai albă ca niciodată şi pot să îl folosesc mai ales sub ochi, pe pomeţi, în jurul nasului sau a guri, pe frunte ca şi conturarea a feţei.Dacă vrei să ştii cum să âţi conturezi  faţa vezi aici.
Apă micelară Bioderma - demachaintul meu de câţiva ani acum,, perfect pentru ten sensibil. Puteam să îl termin luna asta dar am mai păstrat ceva în stică pentur când plec o săptămână în martie şi am deschis altă sticlă. (să nu car cu mine o sticlă nouă în bagaj)
Şamponl Enliven cu zmeură şi măr roşu - l-am primit pentru testare şi mi-a plăcut, are un review detaliat aici. Pentru că sunte mdoi la un şampon cu siguranţă se va termina.
Gelul de duş Ponche de la Lush - ştiu că pare nefolosit dar pentru că are 100 ml îl voi lua cu mine în bagaj şi mă gândesc că mai mult de o săptămână - două nu ţine. Miroase a portocale.
Crema de faţă cu extract de melc de la Herbagen - îmi place mult, deja produsul iese mai greu, dar mai are un pic. Review aici
   Acestea sunt produsele care dau semne că se vor termina luana viitoare..  Sper să apuc să vă ţin la curent dacă chiar s-au termiant sau nu... Pâna atunci săptămâna aceasta şi poate săptămâna viitoare apuc să mai fac câteva postări deja pregătite în minte!

                                                                              xx, Cosmina 


luni, 24 februarie 2014

Toate fardurile de obraz pe care le am

    Poate vă mai amintiţi că în luna ianuarie am postat o lista cu dorinţe vezi aici. Printre dorinţe se aflau şi fardurile de obraz (sau blushuri le putem spune) de la The Balm. Cum paşii m-au purtat lunar prin Cluj, nu puteam să nu ratez magazinul Marionnaud, singurul care vinde machiaje de la această firmă. Iniţial m-am dus să văd dacă  au ceva blushuri şi de care (nu stau bine la capitolul aprovizionare... au doar 2 feluri din cele clasice şi nu au varianta Instain), apoi peste o lună, în luna ianuarie, m-am dus pregătită să îmi iau Fratboy, dar nu mai era. Atunci nu m-am mai luat nimic de frică să nu cumpăr pe bază de impuls.... Acum în februarie, înainte de a mai face un raid m-am gândit să îmi scot pe masă toate fardurile de obraz pe care le am şi să văd ce nuanţă nu am şi mi-ar trebui..să nu mă trezesc din nou că iau aceiaşi nuanţă ... Şi mare mi-a fost mirarea să văd câte blush-uri s-au adunat în colecţia mea... Când stau închise şi frumos aranjate în seltar chiar nu par multe, vă jur!!!!!

 Le-am aranajat pe nuanţe: pe rândul de jos sunt rozurile deschise, apoi la mijloc în stânga vin rozurile închise şi la dreapta cele mai ţipătoare tip fucsia. Sus sunt nuanţele coral şi chiar în drapta sus două nuanţe de piersică. După judecata mea cred că am cam toate nuanţele... şi ar trebuie ca minim 5 ani, dacă nu 10 să stau liniştită şi să nu mai cumpăr nimic.. Am făcut poze..să nu cumva să uit şi să îmi vină ideea că îmi lipseşte cumva ceva..(Doamne fereşte!). Ba din contră, le-am sortat şi după firme..adică cele mai acceptabile ca preţ (la buget redus, de român) şi cele HighEnd adică de firmă (vezi să nu cumva să sufăr că nu am încercat şi de la mega firme)

Variante single la buget redus am un rând întreg de ELF din gama Studio (rândul de jos), 2 NYX single şi unul NYX mozaic, un Rimmel. Toate super bune! ..se vede că preferatele mele au fost cele de la ELF unul e Twinkle Pink şi unul Tickle Pink (sau ceva de genul..) plus cel de la Rimmle în nuanţa Coral. Cele de la Nyx sunt mai pigmentate ca cele de la ELf..dar în grabă prefer să folosesc mai mult ELF că nu trebuie să le blenuduiesc mult şi nu mi-e teamă că arat ca un clovn...

 Tot din gama la buget redus sunt cele sub formă de duo sau în paletă - adică cele duo sunt ELF (două duo-uri sunt pudră şi unul cremă) şi celălalt de sus e Sleek Face Form în Light. Am uitat de încă un duo de la W7 care are tot blush şi bronzer, şi blushul e un roz foarte deschis.


 Din cele mai scumpe: am unul mic Coralista de la Benefit, două într-o paletă Urban Decay şi unul Nars în Deep throat. Cele două de la Urban Decay sunt foarte, foarte pigmentate şi trebuie să am mare grijă să pun extrem de puţin că e nu arat ca la circ.
  

În mare pot să spun liniştită că mare diferenţă nu este între cele mai scumpe şi cele mai acceptabile la preţ...  Oricum pe faţa ta nu se citeşte cât ai dat pe un blush... trebuie doar să fie aplicat bine. Cele care sunt mai puţin pigmentate gen ELF sau Nars (da..am scris bine, nu e foarte pigmentat, cel puţin nu nuanţa asta) pot fi aplicat de mai multe ori pentru a mări intensitatea.
    Revenind la subiectul meu.... Văzând eu toate acestea... am tras concluzia raţioanlă că nu am nevoie de nici un blush, în  nici o nuanţă..de la nici o firmă.... Atfel cu inima împăcată am plecat spre Cluj, cu pozele în telefon pentru a scăpa de vre-o viitoare îndoială..şi deşi am mai intrat în magazin... nu m-au mai tentat deloc.. Se pare că strategia mea a funcţionat bine.... Acum dorinţe de a cumpăra un blush de la The Balm sau chiar de la Mac e foarte redusă....Tot ce sper acum este să apuc să termin şi eu măcar 2 din aceste blush-uri... poate anul asta am noroc.......
             Dacă nu eşti sigură cum se aplică fardul de obraz, am o postare mai veche cu imagini care să te ajute  vezi aici.                                                 

                                                                               xx, Cosmina

luni, 23 decembrie 2013

Produse terminate în decembrie

    Deşi nu e încă finalul lunii m-am gândit să fac această postare..nu de alta dar vin Sărbătorile şi nu ştiu cât timp voi avea pentru blog... cu atâtea vizite la activ..
    Nu am terminat multe produse..aşa la nivel mediu..parcă mai multe machiaje ca niciodată..
    Prima dată mi s-a termiant loţiunea antivergeturi de la Elmiplant, o folosesc preventiv şi deci nu ştiu cât de eficientă e. I-am făcut repede poză ca să pot tăia tubul în lung şi-n lat..să scot şi utima picătură.


     Apoi clasicul deodorant şi şampon. La şampon suntem doi..aşa că merge repede.. dar să ştiţi că pe acesta deşi e pentru bărbaţi l-am folosit mai mult eu că lui nu îi place mirosul, miroase a ceai de mentă... mie îmi place...  Toate şampoanele Clear îmi plac.. acesta e al treilea fel pe care îl încerc după cel pentru scalp sensibil, cel pentru volum (pe care l-am avut de 2 ori)..acum am trecut iar la cel pentru scalp sensibil..


La capitolul Machiaje.. am terminat:
- rimelul de la Rimmel - Scandal eye, mi-a plăcut tare după perioada de uscare de o lună..acum a dat semne că e complet uscat...dar tot m-a ţinut vreo 3-4 luni... review aici
- primerul de la Elf.. la numai 9 lei e super bun....mi-am luat 2
- un fard de la Yves Richer..s-a crăpat tot..oricum era vechi
- iluminator de la Avon, nu am fost extrem de încântată de el dar e ok
- tuşul de ochi de la Elf..din păcate la reduceri nu era în stoc şi nu l-am putut cumpăra
- un tratament de unghi de la Avon, e vechi şi el...
- un cleştişor de gene..nu cred că are marcă.. nu am cauciuc de înlocuit şi cum am unul de la Revlon acum şi mi-am luat şi altul nou de la Elf, ar fi cazul să îl arunc.
  Am uitat să fac poză la Bioderma -apă micelară..s-a terminat sticla de 500 ml (cred că o am de 6 luni.)..dar am găsit-o la oferă 1+1 gratis de 250 ml...  Tot pe terminate cred că e şi fixativul meu de la Taft.. suna a gol când îl scutur..aşa că m-am aprovizionat cu altul..

      Din secţiunea produse exprirate sau de aruncat... m-am tot uitat la seltăraşul meu şi fiind final de an m-am hotărânt să mai arunc din produsele care au peste 2 ani şi sunt sub formă de cremă (că din căte ştiu eu cele pudră durează mult mai mult).
- un iluminator de la Elf sub formă de tubuleţ... nu mai poate fi folosit că a început să se seapare
- un fard cremă tot Elf..dar în care am mai topit un creion de ochi maro..şi aşa a fost un pic mai pigmentat.
- din duo blush&bronzer StLucia, blushul l-am terminat de ceva vreme..acum mă chinui să folosesc bronzerul (zilnic) dar dacă nu îl termin până în 31 îl pun peste perluţele de la Avon să nu îmi încarc selarul cu ambalaje aproape goale.. plus că am recumpărat acest produs.
- Paleta iluminatoare, tot ELF, toată luna am folosit-o..îi mai dau şi ei timp până prin 31..şi gata o arunc..că e veche.. peste 2 ani... Aş putea să o mai folosesc câteva luni.. dar aşa îmi neglijez alte produse..şi o să ajung să constant că expiră şi alea....

      Nu e uşor să renunţi la produse..am câteva la fel de vechi de care nu mă îndur să le arunc..dar nici să le dau nu pot ..că na.sunt vechi...le-am stâns într-un colţişor ..şi o să vi le arat în altă postare.
    Şi deşi accesoriile sau hainele nu intră la produse terminate.. facem o exepţie şi vă arat. Pentru că luna asta mi-am luat o geantă nou..după cum aţi văzut în postarea cu cumparaturile-lunii-decembrie... mi-am zis că trebuie să arunc una mai veche... Aş avea două candidate.. Cea neagră sigur se aruncă... poate şi cea maro..(deşi arată că e uzată şi are o mică pată, imitaţia din piele e foarte moale şi încă îmi place modelul)


Voi v-aţi făcut curat prin machiaje, pentru noul an? Aveţi de aruncat?
                                                                   xx, Cosmina

luni, 21 octombrie 2013

În căutarea genelor perfecte

    Am vrut să intitulez acest post " În căutarea rimelului perfect"..că deşi se spune mascara...eu mai dau pe lături şi îi spun rimel, ca în trecut. Voi cum îi spuneţi rimel sau mascara?
     Am un eveniment important sâmbătă şi vreau să am gene spectaculoase...În mare sunt mulţumită de genele mele..dacă le curbez cu cleştişorul şi am o mascara buna reuşesc performanţe... Unele apelează la gene false, vezi la tv sau pe YouTube... toate au gene false...  dar mie cele întregi mi se par că fac lookul prea fals...poate cele individuale..aşa vre-o trei (aici mă mai gândesc), deşi nu sunt expertă în aplicarea lor..şi parcă nu aş experimenta chiar acum....
     Revenind la rimel....Eu eram foarte încântată de al meu Scandal Eyes de la Rimmel, dar dă semne că s-ar cam usca... adică prea tare..că e genul de rimel care trebuie lăsat o lună la uscat... să se facă bun., după cum am precizat în review aici. Şi pentru că m-a speriat gândul că fix în data de sâmbătă voi rămâne fără rimel bun....am zis să deschid altul.(din rezervele de rimel care aşteaptă în setar).. că nu mai ştiam cum e, cel de la Revlon Fabulash. Demult mi-a plăcut...dar acum..mi se părut mult prea natural.. eu vreau un pic mai dramatic..(a stat în seltar sigilat deci  nu pot spune că s-a uscat sau e expirat).  Am uitat să precizez că pe lângă cel ScandalEyes mai aveam deschis cel de la Loreal Fals Lash Telescopic, pe care l-am luat în vară din Franţa, din necesitatea de a avea un rimel waterproof, tot cu gândul la evenimentele din această toamnă. Deşi are o perie interesantă, şi separă bine genele, nu adaugă prea mult volum... Îl folosesc însă în zilele ploiaoase...sau lacrimogene, peste oricare rimel, ca să nu am surprize neplăcute....
    Să reluăm povesea... Aveam ScandalEyes care e pe uscare...şi Loreal care nu e tocmai pentru volum extrem.doar pentru waterproof ... disperare...  Deschid Revlon ... dezamăgire... Ce să fac? Deschid şi tubul de Rimmel ExtraWOW şi mă mai liniştesc.. e ok.. separă şi dă volum...Cu un strat e natural cu două e mai dramatic...Nu foarte, foarte dramatic (cum e Loreal double extend pe roşu...de care îmi amintesc cu plăcere dar nu am putut justifica încă o achiziţie de rimel, mai ales că e scump!) Dar în timp ce contemplam eu să deschid sau nu tubul cu WOW (adică două zile) nu m-am putut abţine să nu comand de la Avon SuperShock Max, că era doar 15 lei, la ofertă şi auzisem multe lucruri bune despre el.


          Aşa am ajuns să am deschise 4 tuburi cu rimel, din dorinţa de a-l găsi pe cel perfect.
Acum vă înteb pe voi, aţi încercat SuperShock Max? Oare e extrordinar? E singurul sigilat... Sunt mulţumită de wow acum..şi sper ca până sâmbătă ScandalEye să nu fie uscat, acum de două săptămâni nu l-am mai încercat... l-am pus la conservat.... Dilemele cu care mă confrunt sunt dacă să îi acord o şansă şi lui SuperShock sau nu, şi dacă să pun câteva gene individuale, în colţul ochiului... Ultima dilema se va clarifica doar în ziua respectiva..... să văd cu performează rimelurile.. dacă mai necesită genele ajutor fals şi dacă mai am timp....
    Aştept părerile voastre!
                                                                             xx, Cosmina

joi, 17 octombrie 2013

Cele mai bune produse Rimmel

   Sunt la a treia postare de acest gen. Am făcut postarea cu Cele mai bune produse ELF precum şi cea cu Cele mai bune produse Avon, ca să ajung acum la marca Rimmel London. Spre deosebire de celelalte două, aceasta se găseşte prin anumite Supermarketuri gen Carrefour plus că la preţ nu se deosebeşte aşa de tare, cred că e cea mai accesibilă marcă de cosmetice (nu pun Essence care se găseşte mai rar, doar în anumite magazine). Dintre cele trei tind să spun că pe ansamblu îmi place mai mult această marcă. În acest moment am de la Rimmel aceste produse:

   Fondul de ten Wake me up, sunt la a doua sticlă, îl folosesc zilnic, e ideal pentru tenul normal sau uscat, lasă piele satinată dar nu grasă, rezistă bine. Am să îl recumpăr deoarece sunt foarte mulţumită de el.
  Anti-cearcănul Weak me up, nu acoperă cearcănele de panda, e bun pentru ilumiarea de sub ochi, are o textură cremoasă, nu se strânge în liniile fine sau riduri...Îmi place dar l-aş adora dacă ar avea o putere de acoperie mai mare. Dacă nu ai cearcăne foarte proeminente, ca şi culoare, e ok.
   Iluminator Weak me up, culoare Radiant Rose, a venit la pachet cu fondul de ten, ca iluminator nu îmi place că e prea roz, dar ca blush discret e foarte bun...asta pentru tenul meu normal cu tendinţă de uscare, acuma în sezonul rece.
  Fond de ten Stay Matte e perfect pentru tenul mixt sau gras, l-am folosit pe caniculă si a rezistat foarte bine, cu pudră deasupra..că nu m-am riscat altfel să ies pe 40 grade. E o nuanţă mai închisă..să par şi eu mai bronzată....La vară revin la el
  Pudra Stay Matte, sunt la a doua sau la a treia... Asta spune tot, nu?... Am folosit-o şi vara ca să nu transpir, dar şi aşa ca să îmi menţin machiajul toată ziua... pot aplica şi mai mult şi nu se vede.. şi nici nu se simte pe faţă (o aplic cu pensula stufoasă de pudră).
  Mascara Extra WOW lash, abia acum am deschis-o de o săptămână şi ceva. îmi place, nu e foarte dramatică dar lungeşte şi îndeseşte. E numai bună pentru machiajul de z cu zi...dar nu aşa discretă să nu se cunoască nimic....
  Mascara ScandalEyes, i-am făcut review aici, dacă vrei dramatism aceasta e mai bună..dar trebuie să aştepţi câteva săptămâni de la deschidere să se mai usuce....şi să fi atentă că pensula e gigantică.
  Tuşul de ochi Glam Eyes, recunosc că l-am testat o singură dată,  are o pensulă subţire care îţi permite să creezi lini foarte subţiri. A stat toată ziua la locul lui. Nu am nimic rău de zis...deci e ok.
   Am un singur Blush (fard de obraz) de la ei, nuanţa Coral dar cred că îl am de mai bine de 3-4 ani şi chiar l-am folosit des, mai ales vara...şi tot nu l-am terminat... E spornic deoarece e pigmenat şi nu se împrăştie deloc când pui pensula în el. Păcat că nu am numai unul....
  Un alt lucru care mi-a plăcut tare de la ei..dar am terminat-o în vară a fost varianta lor de BB cream, review aici, are o acoperire mare si un spf de 25... Am să o recumpăr curând..pentru zilele când nu vreau fond de ten...

          Cam acestea sunt produsele pe care le-am încercat şi mi-au plăcut... unele sunt produse pe care vreau să le am mereu... gen fondul de ten (în funcţie de sezon), BB cream-ul, pudra, blushul.. toate excelente şi la preşuri rezonabile..20- 30 lei  (sper să nu mă înşel tare).
   Produse pe care vreau să le încerc de la ei despre care am auzit şi citit numai review-uri pozitive sunt:
- creioanele de ochi ScandalEyes
- Rujurile din gama Kate ( şi cele negre şi cele roşi, cred că cele roşi sunt mate), dar în general rujurile lor au review-uri bune dar cele Kate numai review-uri excelente.
 - glosurile tip ruj lichid Apocalips (la noi nu au apărut încă)
Acuma în UK au apărut ceva creioane de buze jumbo şi cred că şi creioane de oachi jumbo... încă nu sunt aşa multe review-uri.
   Dacă nu v-aţi dat seama ceea ce Nu recomand sunt fardurile de pleoape, deşi am auzit că cele single în ambalaj dreptunghiular ar fi reformulate şi sunt mai bune....eu am avut quad-uri care au fost dezamăgitoare ..şi am un single care e aşa şi aşa...
   În concluzie: Îmi place firma aceasta, preţuri bune,o poţi cumpăra fără comandă...poate ai noroc şi de ceva mostre în magazin, ca să nu mai zic că sunt chiar foarte încântată de produse....LOVE.
Voi aşi încercat ceva de la Rimmel? V-a plăcut?
                                                                     xx, Cosmina

marți, 24 septembrie 2013

Rimmel ScandalEyes mascara

   De mult vreau să fac acest review şi uite că  nu am mai putut amâna. Am prea multe să povestesc. L-am luat la ceva promoţie ( nu mai ştiu la ce preţ a fost, dar e un produs nu aşa de scump, aş zice cam 20 de lei, sper să nu fiu mult pe lângă),  şi a stat sigilat în seltar luni de zile, pâna am citit un alt review care spunea ce e bun doar după o lună de la deschidere. Aşa m-am hotărât să îl deschid deşi nu aveam nevoie de mascara la momentul respectiv, dar mi-am zis că dacă am nevoie şi îl deschid şi nu e bun decât după o lună ...ce mă fac (criza lipsei de mascara!). Întradevăr la deschidere nu era bun de nimic...doar că înnegrea  genele...spoială neagră adică!... L-am folosit de vreo două ori..am mai aşteptat două săptămâni ..iar l-am încercat .şi tot aşa. După o lună a început să se comporte din ce în ce mai promiţător, nu doar o negreală, ci din ce în ce mai mult volum...Acum chiar îmi place... pare că am de două ori mai multe gene... Nu face foarte mult pentru a le lungi..dar pentru mine nu e aşa grav.

Are însă două DEZAVANTAJE foarte mari:
1. Peria este imensă..E aproape la fel de groasă ca degetul meu mic...Trebuie să fiu foarte atentă să nu mă mânjesc, şi dimineaţa...atenţia nu e tocmai punctul meu strong.
2. Când scoţi peria din tub, vine încărcată cu o tonă de produs, mult, mult prea mult.... Şi uite aşa pierd secunde preţioase dimineaţa ştergâng surplusul de mascara... adică încercând să îl pun la loc... De asta arată tubul aşa de murdar... Şi parcă oricât îl şterg tot rămâne destul de mult... Dar dacă nu îl şterg îmi încarcă genele mult prea mut, că devin grele, se lipesc între ele şi mai se şi transferă.
   Să ştiţi că m-am gândit să folosesc altă periuţă, de la alt produs...dar rezultatul nu a fost la fel şi plus cine are vreme să tot schimbe pe periuţe.
Concluzie: După ce se usucă, cam o lună, devine o mascara foarte buună penteu volum şi le face d eun negru foarte intens.. dezavantajele însă îl fac să fie inpractic pentru când te grăbeşti, trebuie să fi cu băgare de seamă şi un pic de timp. Dacă îl găsiţi a ceva promoţie nu e de lepădat... Eu nu cred să îl recumpăr de curând dar după cum spuneam poate mai dau eu peste el la ceva mega ofertă... macar o să ştiu la ce să mă aştept.
   Voi l-aţi încercat?  Vă tentează?
                                                                                xx, Cosmina
.

vineri, 13 septembrie 2013

Produse care au plecat şi nu se mai întorc

  Nu am avut altă idee de cum să intitulez această postare... Nu sunt produse pe care să le fi terminat sau care să le fi aruncat pentru că nu sunt bune... sunt pur şi simplu produse pe care le-am făcut cadou prietenelor mele ştiind că nu am cum să îmi termin colecţia de machiaje în următoarele decenii...mai ales cele de farduri. Să fu sinceră după ce am făcut inventariul produselor pe care le am vezi aici, m-a cam apucat panica...că sunt multe...apoi am trecut la tristeţe...că doar sunt frumoase şi vor expira aşa singurele şi neutilizate... Aşa că am luat decizia că poate alte persoane se vor bucura mai mult de ele...sau cel puţin le vor folosi mai mult decât o fac eu.
     Scopul acestui post este să scriu mici review-uri despre ele...că nu am să le mai întâlnesc...
     În weekend am fost la munte şi am făcut două pacheţele pentru fete, fiind surori nu am vrut să fac diferenţe aşa că fiecare a primit: o paletă de farduri Loreal, un ruj tot Loreal şi ceva mostre de creme. Rujurile erau noi.dar pentru că le-am luat de pe net nu erau culoarea dorită de mine...şi ştiam că fetele poartă astfel de culori..având altă nuanţă a pielii faţă de mine. Şi fardurile şi rujurile sunt bune, ca şi calitate... le-am dat doar pentru că nu le foloseam. Am uitat să fac poză şi unui gloss  de la Beauty UK tip plump,pe care nu l-am putut folosi deoarece mă usturau buzele prea tare.deşi culoarea era drăguţă, un roşu discret.

    Acolo am mai adăugat şi o mascara,  ştiu că nu e bine să împrumuţi mascara (sau rimelul) dar dacă am aflat că una din fete era în pană de mascara i l-am oferit pe al meu Maybelline Cat Eye, un rimel bun, pentru un aspect natural (nu face genele false sau prea dramatice dar le separă bine). Apoi la surioara ei i-am oferit un eyeliner de la Elf că ştiam că e fana (cel din gama de 9 lei, waterproof).Este unul din produsele mele preferate de la ELf, nu doar că e în gama cea mai ieftină dar chiar e bun, e uşor de folosit şi rezistă toată ziua, singurul dezavantaj ar fi că se usucă foarte repede...cam la două luni..parcă. Cu siguranţă dacă voi fi în pană de eyeliner am să îl recumpăr.
    Săpămâna asta mi-am programat nişte întâlniri cu vechea mea prietenă din copilărie... şi nu numai...din liceu, facultă..acum colegă..etc.. Ea la capitolul machiaj e cu mult, mult mai minimalistă..aşa că numai bine...să îi dam şi ei ceva culori să se joace... măcar la ocazii la aibă diverse combinaţii... Ea e mai mult fana rujurilor decât a fardurilor... Ea a primit două palete Rimmel (quaduri), un duo de la Wet and Wild, un duo de la Astor, un stick de iluminare de la ELF, un ruj Bourjois (nou dar tot de pe net l-am luat şi am fost dezamăgită de culoare ), un gloss Maybeline  (nou, primit cu ceva comandă), un ruj lichid mat de la W7 ( folosit o dată dar nu mi-a plăcut textura, cum se simţea pe buze), creioane de buze şi de ochi de la ADA şi de la Wet and Wild. Acum un mini review: fardurile Rimmel şi cele Astor nu sunt foarte pigmente, cu o bază coloarată se văd bine dar fără sunt destul de pale., oferă o culoare uşoară şi un look foarte discret... cred că sunt bune pentru fetele care acum încep să experimenteze cu culorile şi nu au mult curaj sau celor care le place un aspect discret, natural. Eu una nu aş recumpăra aceste produse pentru că nu mă încadrez în cele de mai sus..... Fardurile de la Wet and Wild sunt în schimb foarte pigmentate şi chiar fără bază se văd bine..Nu prea am mai văzut astfel de duo-uri..dar dacă le vedeţi să ştiţi că sunt super. Restul produselor sunt bune...nu extraordinare...dar bune... doar că la mine stăteau prin seltar şi nu erau folosite. Creioanele de buze ADA erau în culoari mult prea îndrăzneţe pentru mine, gen roşu aprins.
    
Tot ei am decis să îi dau şi câteva lacuri de unghii în culori pe care le cam aveam în dublură...chiar dacă nu aceiaşi culoare..asemănătoare. Şi despre ele pot spune că sunt produse OK, dar nu excelează..ca rezistenţă sau altceva...
   Acum că am ami aerisit colecţia de machiaje ..mă simt mult mai bine... am poze de la micuţe..şi ştiu că vor fi folosite de fete. Voi aţi reuşit să teminaţi o paletă de farduri vreodată? Dar lacuri de unghii?
                                                                                                          xx, Cosmina

marți, 27 august 2013

Produse terminate în august

    Bine v-am regăsit! Deşi am venit de o săptămână şi aveam destul de multe de povestit, lenea şi spiritul vacanţei m-au cam împiedicat să scriu ceva săptămâna trecută....  încep cu această postare pentru că ştiu că nu va fi foarte lungă... Aşa să îmi intru în mână!
   Cum mai bine de jumătate de lună nu am fost acasă vă daţi seama că tare multe lucururi nu am terminat... Deodorantul a fost cu mine la fel şi BB Cream-ul de la Rimmel ...şi s-au cam terminat... Adică deodorantul e terminat complet iar din cremă iese produsul destul de greu..aşa că presupun că pe te terminate. Şi pudra de la L'oreal a fost cu mine, aşa cu ambalajul ei demult defectat, o trec la produse aproape terminate...
Spuma, masca de păr şi şamponul le-am lasat aproape goale şi acum la întroarcere le-am terminat.  Şamponul acesta de la Desert Essece e cel mai bun şapon fără SLS din câte am încercat...adică e un şampon bun în general... cu singuranţă am să îl recumpăr..dar nu chiar acum...(vreau să mai schimb un pic!)
    Pentru că la masca de păr de la Macadamia nu i-am făcut review doar câteva cuvinte am scris despre ea în postarea Cum îmi îngrijesc părul precizez că este cea mai bună mască pe care am avut-o vreodată... Chiar dacă acum am părul mult mai scurt şi deci nu mai am vârfuri uscate...pe vremea când am luat-o adică chiar acum un an a făcut treabă bună chiar de la prima utilizare... La început am folosit-o săptămânal apoi la două săptămâni şi din aprilie de când m-am tuns până la nivelul umerilor am cam uitat de ea.. Am revenit la ea prin iunie-iulie de frica că îmi expiră în august şi nu apuc să o termin, am folosit-o pe post de balsam. Încă mai am un pic, dar sper ca săptămâna asta să o dau gata. O voi recumpăra cu siguranţă dacă voi avea din  nou păr lung...pâna atunci trec la un balsam sau o mască fără pretenţii din  supermarket..
   
Deodorant Lady Speed Stick
Spumă de ras Balea
Şampon Desert Essence cu Tea Tree review aici
Rimmel BB cream review aici
Pudră Loreal
Masca de păr Macadamia Natural Oil 
Cam atât pentru acum.... da urmează să vă arat ce mi-am luat de prin Franţa.... în domeniul cosmeticelor....
                                                                            xx,            Cosmina

miercuri, 17 iulie 2013

Produse terminate în iulie

    Ştiu că azi e doar 17 iulie, dar realizez această postare mult mai repede pentru că în 10 zile voi pleca pentru trei săptămâni la sora mea în Franţa şi nu ştiu dacă am să mai reuşesc să scriu de acolo. Nu e ca şi cum aş merge în codru..(codrul e programat în acest sfârşit de săptămână)..voi avea şi calculator şi internet..dar nu ştiu dacă voi avea timpul sau starea de a scrie..şi încerc să plec fără procese de conştiinţă, adică să fac toate postările pe care le mai am... Dacă va fi să scriu vor fi probabil posturi în care să va povestesc lucruri...ştiţi că am pe listă o groază de produse pe care sper să le cumpăr... vezi aici lista de dorinţe.
   Unele produse sunt terminate altele mai au foarte puţin şi ştiu că le voi termina în zilele următoare.

Bioderma - nu mai trebuie să spun cât de mult îmi place. Adevărul e că nu mă văd fără ea, am şi cumpărat alta, de 500 ml de dacta aceasta. Pe aceasta am luat-o prin februarie - martie când în Sensiblu era oferta 1+1 gratis, la varianta de 250ml. Deci jumătate de litru m-a ţinut cam 6 luni, e bine zic eu! Un mini review am făcut aici.
Autobrozantul Alverde- review aici, cu siguranţă îmi iau altul când vin, deşi vreau să îl încerc şi pe cel de la Balea.
Deodorantul Alverde - cel mai bun deodorant fără aluminim de care am dat până acum. Nu e pentru zilele caniculare dar  e ok. Review aici
Şamponul Big de la Lush - m-am chinuit să îl termin..că în august are un an.. şi nu vroiam să se strice...l-am alernat cu alt şampon pentru a-l termina. Mai multe despre el aici
Gelul de duş Sparkling Citrus  de la Victoria"s Secret - mi-am lat deja alte două în loc...ca să nu zic iar cât de mult îmi place... review aici
Deodorant mini B.U. - a venit cu ceva revistă... dar surprinzător chiar e bun.
Deodorantul Lady Speed Stick, varianta gel - chiar dacă are aluminum e cel mai puternic deodorant... indiferent că e caniculă sau alerg ca besmetica pe străzi...rezistă bine... va fi mereu la mine în baie.
Machiaje şi unghii

Am terminat primul meu blush..(după mai bine de 4 ani de la achiziţionare). nu îmi vine să cred... e cel din duo-ul de la Elf în nuanţa StLucia, e perfect pentru vară... mai multe aici
Pudra de la Rimmel, Renew and Lift, nu prea mai pot folosi ce a rămas pe margini.
Dizolvantul de oje la cutie, nu ştiu ce firmă e...dar din păcate nu îl mai găsesc nicăieri, am căutat şi în Real şi în Careffour.
Întăritorul de unghii de la Avon, cred că îl am de  mai bine de 4 ani, l-am mai folosit de două ori, dar e vremea să în arunc. Nu am văzut rezutate cu el nici  când a fost nou...
Creionul pentru cuticule de la Elf, mi-a plăcut mult cred că acesta e al doilea sau al treilea.. vreau să încerc acum uleiul de la Farmec..dar cu siguranţă am să il recumpăr şi pe acesta.
Waterproof eyeliner de la Elf, maro - s-a uscat de multă vreme dar s-a pierdut printre alte produse şi nu am apucat să îl pozez...Am recumpărat varianta neagră şi cea plum (care e aproape neagră)
Au uitat să intre în poză:  Spray-ul de corp de la Avon cu miros de flori de cireşe, mi-a plăcut foarte mult şi m-a răcorit în zilele călduroase şi Soluţia penru coşuri de la Elf, Zip Zapper ( e pe bază de acid salicilic, şi dacă ai vre-un crater în formare ajută să îl usuce mult mai repede..şi să nu rămână semne)

           Voi aţi folosit ceva din aceste produse? vă tentează să vă luaţi vre-unul?
                                                                               xx, Cosmina

vineri, 28 iunie 2013

Manichiura săpămânii

   Acum mă uitam la unghiile mele...că trebuie să dau lacul jos...şii-am amintit că nu am pus postarea cu ele...
Şi săpămâna trecută am avut unghiile aceiasi culoare..doar că acum..am pus o nuanţă de albastru pe inelar Deci e cam manichiura ultimelor două săpămâni. Mi se pare foarte estivală combinaţia.






Rimmel - Coctail Passion, o nuanţă de roz spre corai, un singur strat
Maybelline -Party Blue, un albastru deschis, un două straturi

Din păcate după 3 zile culoarea roz a început să se ducă...dar am mai văruit o dată vârfurile să mai trag de ea 2 zile... . Am vrut să fac ceva modele aurii dar am renunţat şi am rămas cu ea aşa.

                                                                                    xx Cosmina

Rimmel BB cream

    Am auzit de versiunea de la Rimmel a BB cream-ului de pe YouTube ..şi plus că review-ul era unul pozitiv, m-am hotărât să merg să văd dacă o găsesc şi la noi (că majoritatea lucrurilor super populare nu se găsesc la noi...). Am rămas surprinsă să o găsesc din prima la Careffour cu 27 lei. Şi mai surprinsă am fost că aveau tester pentru nuanţa Medium.... chiar dacă nu pentru toate...măcar mijlocul era acoperit...aşa să îţi dai seama... Cum deja eram un pic autobronzată...nuanţa Medium chiar mi s-a potrivit... bineânţeles că doar acum că e vară...că altfel ar fi prea închisă.... Dar lucrul care m-a făcut să mi-o cupăr a fost faptul că are Spf 25, că majoritatea au spf de 15-20....şi sunt pe principiul cu cât mai mare cu atât mai bine.
    Am încercat pâna acum mai multe BB cream-uri-- La Roche Posay e mai mult o cremă hrănitoare cu acoperire mică,  Garnier BB cream, varianta originală mi-a plăcut în sezonul rece, Garnier BB cram - varianta oil free deşi cu miros deranjant de alcool e cea mai potrivită pe caniculă sau pentru tenul gras. Trebuie să precizez că acum tenul meu este normal, nici uscat şi nici gras....



          Se prezintă într-un ambalaj de plastic, are 30 ml, un pic mai puţin ca cele Garnier care au 40 sau 50 ml... plusul vine din factorul de protecţie un pic mai mare. Are o consistenţă foarte groasă, miroase foarte discret..da bine, a cremă...se întinde uşor şi acopera mult mai bine decât oricare altă astfel de cremă.... Aş spune că are o acoperire medie spre mare   Partea cu acoperirea mult mai mare o face să fie cea mai apropiată de un fond de ten, dar totuşi să rămână de o consitenţă uşoară...pe care nici nu o simţi pe piele.... Pentru că e o formulă groasă, singură nu rezistă pe piele mai mult de 3-4 ore, dar cu pudră aplicată peste, timpul se mai lungeşte 5-6 ore. Asta bineînţeles în cazul unui ten uscat sau normal ca am meu. Am încercat să o port pe caniculă de 35 de grade..dar nu a rezistat, chiar cu pudră şi spray de fixare a machiajului, mai mult de 4 ore... Deci pentru tenurile grase cred că nu e aşa de ok... aş recomanda Garnier BB cream.oil free Pentu vreamea aceea supper hot am rămas la fondul de ten Stay Matte tot de la Rimmel, care a făcut faţă cu brio (plus pudră şi cu el!)
    Aplicat imediat are o culoare rozalie spre portocaliu... dar după ce o masez în piele se uniformizează şi ia culoarea tenului. Nu arat portocalie sau arsă de soare!
   Scrie pe ea 9 in 1! Chiar???? E prea de tot !! Să luăm individual.
1. Primes - rol de primer- eu nu aplic primer cu ea şi e ok... deci spunem DA
2. Moisturieses - hrăneşte- cu siguranţă că e foate grasă - DA
3. Minimises pores - nu am observat să dispară complet dar iar eu nu am cine ştie ce- Mă abţin
4. Conceals - ascunde imperfecţiunile - are o acoperie medie, deci pe majoritatea le ascunde,DA
5. Covers - acoperă... păi cam ca cel de sus... zic DA
6. Smoothes - netezeşte... tenul  e netend.. DA
7. Matiffies  - matifiază.... aici nu pot spune da chiar dacă nu am ten gras... NU
8. Brightenes - luminează.... Nu e cine ştie ce luminozitate.... deci Nu neaparat
9. Help protect - ajută la protecţie.. cu spf 25 spun DA

Mi-a ieşit 6 din 9 deşi la 4 şi 5 e cam tot aia... ar putea fi 5 din 9. Oricum bine ca număr dar nu îmi place că pretinde că face ceea ce clar nu face... nu matifiază... şi parcă 9 in 1 e aşa o variantă slabă de marketing...
Pe scurt:
AVANTAJE:
- acoperirea medie, mai mare faţă de restul,
- spf 25
- preţul de 27 lei
- hidratantă
- pentru tenul meu normal, cu pudră rezstă 5-6 ore
DEZAVANTAJE:
- nu e indicată pentru caniulă sau pentru tenul gras
- spune că face un lucru dar nu îl face...matifierea tenului
- singură (fără pudră) rezistă  3-4 ore
- nu văd să aibă ceva agenţi anti-aging sau de protecţie care să o catalogheze ca un adevărat BB cream, dar pe de altă parte nici celelalte (Garnier, LRP, Loreal, etc) nu au...
           Am pus partea cu rezistenţa la ambele..că eu sunt mulţunită de cum rezistă cu pudră... dar nu m-ar deranja dacă ar rezista şi singură aşa de mult... Oricum din câte am citit nici variantele asiatice de BB cream...mamele BB cream-urilor nu rezistă mai mult... 
Concluzia: ca şi celeelalte BB cream-uri încercate eu aş spune că e mai mult o cremă nuanţatoare datorită lipsei de substanţe benefice ( nu tu retinoizi, peptide, vitamine..etc) dar dintre toate mi se pare că are cea mai mare bună putere de acoperire. Eu sunt încântat de ea şi aş recumpăra-o mâine dacă s-ar termina..chiar dacă la topeala de 35 de grade nu a performat....

Voi aţi încercat-o? Vă tentează să o încercaţi?
                                                                                    xx Cosmina

vineri, 21 iunie 2013

Produse indispensabile pentru vară

   Ce produse nu trebuie să îţi lipsească vara? Răspunsul depinde de fiecare în parte. Pentru mine cremele cu factor de protecţie precum şi loţiunea după plajă sunt indispensabile.
    Rămase de anul trecut sunt următoarle produse, pentru că nu sunt expirate voi continua să le folosesc şi vara aceasta.

Produsele Sun Dance sunt produse ce se vând în Dm şi sunt printre cele mai accesilbile. Le-am testat la mare anul trecut şi nu m-am întors cu nici o arsură...deci sunt eficiente zic eu.  Îmi plac mai mult produsele tip spray, mi se par mai uşor de utilizat.

Pentru machiaj acum, pentru zilele acestea de caniculă,  am ales varianta fond de ten pentru piele grasă (deşi tenul meu nu e gras, acum e imposibil să nu transpiri) Rimmel Stay Matte, pudră de la ELF cu spf 45, gloss tot de la Elf cu spf 15 şi sprayul de fixare a machiajului de la Alverde, nu doar pentru a fixa machiajul dar mai ales pentru a mă răcori pe parcursul zilei, review aici.

Dacă nu e caniculă dar  e cald  cald trec pe BB cream, dar acum am cea de la Rimmel şi nu face faţă temperaturilor de la 35 grade.
   Acestea sunt produsele indispensabile temperaturilor mari de vară. Se adaugă bineînţeles un deodorant foarte bun şi ochelarii de soare. Restul  produselor de machiaj rămân aceleaşi....creion de ochi, fard de obraz, fard de pleaoape, mascara.....etc.Bineânţeles că nu pentru zilele de plajă...atunci mă limitez la creme cu spf, gloss şi de anul acesta adaug sprayul de mai sus.

Voi ce produse găsiţi că sunt indispensabile pentru vară?
                                                                                        xx Cosmina