După multe căutări am găsit un deodorat natural care să funcţioneze. Este cel de la Lush, T'eo, care este adresat sportivilor. Deşi nu sunt sportivă, chiar de loc, transpir ca unul, şi pentru mine restul deodorantelor fără aluminiu au fost o dezamăgire.
Arată aşa:
Ingrediente:
Este un deodorant vegan natural unisex, indicat atunci cand mergi cu bicicleta, faci jogging sau dansezi ore in sir. T'EO munceste din greu pentru oamenii care depun efort fizic intens. Daca transpiri abundent, T'EO te ia cu asalt prin arsenalul sau de ulei de arbore de ceai antibacterian, lamai fresh astringente si ienupar detoxifiant.
Infuzie de arin, propilen glicol, sterat de sodiu, oţet de muşeţel, bicarbonat de sodiu, ulei de paciuli, citrat, limonen, parfum. Dar eu nu m-am riscat şi am luat cel care e mai tare, să fiu sigură că nu mă lasă baltă !
UPDATE: După această postare l-am mai folosit un pic dar apoi l-am cam lăsat în dulap că parcă nu mai ţinea aşa demult adică cam 6 ore (şi de multe ori am nevoie de un deodorat care să ţină ninim 10-12 ore)...şi am vrut să încerc şi altele... L-am scos de curând din dulap şi abia dacă mai pot să îl folosesc... După epilare mă ustură pielea dacă mă dau cu el..şi chiar a doua zi după epilare îl aplic şi după câteva ore, probabil că încep să să transpir, mă ustură pielea, nu tare...dar tot e neplăcut.... Să se fi stricat??? Nu ştiu care e termenul lui de expirare şi acum cred că are un an... Acum am găsit unul cam la fel de bun dar mai ieftin din DM de la Alverde, aşa că nu am să îl recumpăr pe acesta.
xx Cosmina

Sau ai putea să cumperi direct bicarbonat de sodiu şi să tamponezi cu el axilele. Pus pe un prosop inmuiat în apă. Şi costă şi ceva gen 60 sau 80 bani.Ieşi cu muuult mai ieftin!Numai bine.
RăspundețiȘtergereCrisa