După lunga dezbatere despre fonduri de ten cu sau fără parabeni am ales Bourjois healthy mix foundation şi Elf Flawless.Finish foundation (nici unul nu are parabeni). Mi-am luat fondul de ten Bourjois e la Douglas, cu 56 lei, pentru că acolo sunt testere şi nu aveam nici o idee de nuanţa potrivită. Am ales nuanţa cu numărul 53 şi se potriveşte foarte bine!
Am citit numai review-uri bune despre acest fond de ten (chiar şi cele care îşi permit produse mult mai scumpe adoră produsul). Şi au dreptate!
- are o acoperire mică spre medie, dar poate fii adăugat mai mult produs pe zonele cu probleme (pentru unele asta ar putea fii un lucru negativ, dar pentru mine e perfect, căci vreau doar să îmi uniformizez culoarea tenului)
- se păstrează bine pe fată, nu am testat-o timp de 16 ore aşa cum scrie pe ambalaj (oricum nu dau crezare ambalajelor), dar 5-6 ore rezistă foarte bine, fără bază dar cu un pic de pudră pe zona T
- se întinde bine atât cu degetele cât şi cu pensula (eu am folosit pensula stipple de la elf) şi nu o simţi pe faţă
- rezultatul este uşor satinat, nu intră în ridurile fine, nu le scoate în evidenţă
- are o pompiţa cu care poţi controla bine cantitatea de produs, fiind şi foarte igienic
- miroase fructat
- singurul lucru negativ ar fii că pare să se consume destul de repede. După o săptămână de folosinţă zilnică, observ că o contitate căt grosimea degetului arătător a dispărut!
- cred că se potriveşte tuturor tipurilor de ten, excepţie poate să facă cine are tenul extrem de gras... Tenul meu acum e normal cu tendinţe de uscare....
- nu are factor de protecţie dar acesta e un lucru bun dacă vrei să faci poze, şi oricum poţi folosi înainte o cremă care să aibă spf (acest lucru nu cred că e negativ sau pozitiv)
- ambalajul e din plastic, dar nu mă derajează pentru că ceea ce e înăuntru e fără excepţii foarte bun.
Dacă ar fii să acord o notă, ar fii foarte bună, îmi place 9 din 10 (las un punct deoarece nu am încercat chiar aşa de multe tipuri de fonduri de ten, şi e nevoie de o pompiţa jumătate pentru toată faţa şi gât)
Nu ştiu cum se face dar anticearcănul din aceaşi gamă Bourjois Healthy Mix e aşa de pigmentat şi se întinde atât de bine că îl am de luni bune şi nu dă semne că s-ar termina!!
- are o culoare mai gălbuie care contrcarează excelent cearcănele albăstrui,
- oferă un efect de luminare a zonei de deasupra pomeţior că nu mai trebuie să foloseşti iluminator
- rezistă foarte bine, cam 8 ore l-am testat eu, fără bază dar cu puţină pudră
- vine sub formă de tub dar trebuie să te chinui să scoţi doar un bob mic că altfel faci risipă, e super concentrat ca pigment
- primeşte nota 10!
În concluzie produsele Bourjois merită atenţie, cu siguranţă voi recumpăra aceste produse.
Pentru că nu puteam rezista tentaţiei, am luat şi fondul de ten de la Elf - Flawless foundation, mai ales că am prins o promoţie de 30% off. Preţul obişnuit este de 34 lei, eu am ales culoarea Sand, şi deşi acum pare un pic cam deschisă ştiu că la iarnă va fii ideală, acum pot folosi un pic de pudră bronzantă.
- consistenţa e foarte cremoasă, ceea ce cred că o face nepotrivită pentru sezonul cald când pielea mea e mai grasă în zona T sau pentru persoanele cu ten gras
- din cauza acestei consitenţe mi se pare mai greu de întins. Cu degetele parcă merge mai bine decât cu pensula. Cu pensula este greu de întins şi poate accentua porii dacă nu este întins bine. Am să mai încerc şi cu bureţelul umed să vad cum merge, dar întins cu degetele e OK.
- rezistă foarte bine tot cam 6 ore am testat-o fără bază dar cu un pic de pudră peste
- are o acoperire medie, adică un pic mai mare decât cea de la Bourjois, numai bună pentru zilele când vrei o faţă nouă
- o simţi pe faţă după aplicare, fiind un pic mai grea dar apoi sentimentul dispare....
- rezultatul este unul natural, semi-mat (aşa cum e şi descrisă)
- are factor de protecţie 15 ceea ce poate constitui un atu faţă cea de la Bourjois, păcat că nu se poate folosi vara, dar iarna şi primăvara va fii ideală
- deşi scrie că este Oil Free, totuşi conţine mineral oil... deci cum vine asta?!? Adică să nu ne luăm după ambalaje....
- ambalajul e din sticlă. ceea ce face să pară a fii un produs mult mai scump decât este. Are acelaşi sistem cu pompiţa (eficient şi igienic).
- în multe reviw-uri unele se plângeau de un miros neplăcut, mie nu mi se pare că ar avea un miros neplăcut, mirosul seamănă cu cel al unei creme (părerea mea!), dar nici nu am eu cel mai sensibil nas.... E adevărat că mirosul fondului de ten de la Bourjois e mult mai plăcut, aromat.....
În concluzie mie îmi place acest fond de ten, acoperire medie, factorul de protecţie, rezistenţa pe parcursul zilei şi mai e şi preţul mic.... 8,5 din 10. Cu aplicarea ma descurc eu!
Dacă nu te sperie parabenii poţi încerca şi Crema nuanţatoare spf 20 de la Elf. (preţ de 18 lei- preţul poate să bată parabenii!)
Se întinde bine, am folosit-o toată vara cu pudră peste şi a rezistat foarte bine! Este varianta mai light a fondului de ten, şi nu are probleme în aplicare sau că ar fii prea grasă. Eu am zis să aleg ceva fără parabeni acolo unde produsul intră în contact direct cu piele pentru mai mult timp şi pe o suprafaţă mai mare (decât fardurile, rimelul sau rujul adică...).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu