M-am înscris şi eu în campania de testare a Luciei de pe blogul All that beauty things şi primul produs primit spre tesare a fost acest şampon Enliven cu zmeură şi măr roşu. De firmă nu cred să fi auzit până acum.. Nu mare mi-a fost surpinderea când am văzut ditamai flaconl de 400 ml. Mi-a plăcut din start că ambalajul e transparent şi vezi cât produs mai ai, unde mai pui că are miros de zmeură. Şamponul este produs în Anglia.
Înainte trebuie să vă dau câteva informaţii despre părul meu, pentru a vedea dacă vi se potriveşte şi vouă. Am părul drept,mediu, nevopsit şi netratat chimic. Este fin (dar mult), destul de moale cu tendinţă de uscare la vârfuri (pe care încerc să le ţin cât mai hidratate cu măşti). Îl spăl la două zile..deşi aş putea întinde perioada până la trei zile dacă nu ies în public. Nu am probleme cu electrizarea sau cu descâlcitul Câteodată am scalpul sensibil deaceea multe şampone m-am provocat mătreaţă, mâncărimi, mi-au asprit părul sau mi l-au uns de trebuia spălat în fiecare zi, din acest motiv sunt destul de atentă la şampoane.
Deşi pentru ambalaj şi mirosul plăcut a primit din start buline roşii, la prima spălare a primit deja şi prima bulină neagră: nu face spumă aproape deloc deşi are sulfaţi în compozişie. Pentru mine acest lucru nu e definitoriu la un şampon şi am continaut să îl folosesc chiar dacă ai nevoie de o cantiate mai mare de şampon decât cele din comerţ cu care sunt obişnuită. Textura deste fină, un gel uşor şi transparent.
De la prima spălare am observat că mi-a lăsa părul moale, uşor de pieptănat şi pe parcursul mai multor spălări nu mi-a cauzat nici o problemă gen mătreaţă, iritaţii sau mâncărimi, nu l-a uns şi nici nu l-a uscat. După primele utilizări în care am şamponat doar o dată am început să experimentez şamponând părul şi a doua oară, eram curioasă dacă se îl va usca sau nu. La a doua şamponare face spumă mult mai multă chiar dacă nu aşa pufoasă ca alte şampoane dar se apropie şi părul rămâne la fel de moale parcă chiar cu un uşor volum. . Partea negativă ar fi că foloseşti o cantitate de şampon mult mai mare.Pe toată perioada căt l-am folosit am continat cu acelaşi balsam/mască ca deobicei. Pe scurt:
Avantaje:
- ambalajalul transparent, care îţi permite să vezi cât produs ma ai
- cantitate mare 400ml, aproape dublu
- miros superb de zmeură (dar mirosul nu se păstrează în păr)
- lasă părul moale, uşor de aranjat, cu un pic de volum (lucru cel mai important până la urmă)
- nu mi-a cauza nici un fel de reacţii negative
Dezavantaje:
- ai nevoie de o cantiate mai mare de şampon la fiecare spălare, deci se va consuma cam la fel ca cele de 250 ml
-nu prea face spumă la prima şamponare decât la a doua, (dar rezultatele se văd şi cu o singură şamponare)
- nu se găseşte în magazine doar pe net ( se comercializa şi în farmaciile Centrofarm, la preţul de 11 lei sap pe site-ul cosmeticeanglia.ro)
În concluzie: mie îmi place acest şampon şi voi contina să îl folosesc cu plăcere. M-am obişnuit cu faptul că nu face spumă. Eu îl recomand.
Îi mulţumesc încă o dată Luciei pentru că mi-a permis să încerc acest produs..şi aştept cu nerăbdare lunile viitoare să văd ce mai primesc.
Voi aţi încercat produse de la această marcă? V-au plăcut?
xx. Cosmina

am incercat si eu samponul si balsamul cu vanilie si cocos :D
RăspundețiȘtergerepe mine personal m-au tinut app 4 luni :)
Nu a trebuit sa folosesti mai mult sampon ca deobicei? Ti-au placut?
Ștergerese gasesc si in dm.
RăspundețiȘtergereeu am scris multe review-uri Enliven pe blogul meu :).
Chiar ai ceva review-uri...am stat toata ziua sa le citesc..acum vreau mai multe... Bine ca mi-ai zis de Dm. Mersi!
ȘtergereAm mai citit despre produsele Enliven pe diverse bloguri.Unele dintre ele chiar sunt tentante..
RăspundețiȘtergereAcum am citit si eu ceva review-uri si chiar vrea sa mai incerc de la ei si alte produse.
Ștergere